06.05.2015

Muzeograme vechi şi noi, autor prof. univ. dr. Ioan Opriş, 12 mai, ora 13.30




Editura Oscar Print, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită marţi, 12 mai 2015, începând cu orele 13.30, la prezentarea volumului Muzeograme vechi şi noi, autor prof. univ. dr. Ioan Opriş.

Un proiect editorial inedit pentru muzeografia românească, semnat de un reputat specialist din acest domeniu, profesor universitar Ioan Opriş, le este oferit specialiştilor din muzee, şi nu doar din muzee, sub forma unei istorii a muzeului, privită din perspectiva unei atente reevaluări a demersului muzeal, un demers dominat de curiozitatea, ataşamentul, sensibilitatea, dispoziţia şi implicarea autorului.
În lumea românească de ieri, în cea interbelică, muzeul nu a contat ca o instituţie culturală majoră în ochii elitelor politice. Putine sunt excepţiile celor care l-au văzut şi l-au vrut altfel decât se manifesta încă timid, mulţi găsindu-i însă virtuţi de acumulare pe seama bogăţiei naţionale şi proorocindu-i un viitor mai bun. De la Bucureşti la Oradea, de la Constanţa la Chişinău, Bârlad ori la Cernăuţi, Timişoara sau Iaşi, muzeele s-au văzut încurajate de intelectuali temerari, însă mai puţin de elite. Temerarii, pionerii muzeografiei moderne au fost atenţi la curentele de idei muzeografice ale vremii lor, crezând în viitorul muzeelor noastre.

După al Doilea Război Mondial, în socialism, muzeele au primit încurajări mai consistente şi fonduri apreciabile, utilizate inteligent pentru dezvoltarea colecţiilor şi lărgirea profilurilor acestora.
După 1989 s-au produs mai multe mutaţii şi în muzeografie, printre acestea figurând nevoia acută de modernizare, reprofilare şi reformare. Procesul în cauză este în plină desfăşurare, cu ritmuri inegale, cu pierderi şi cu realizări. Repoziţionarea muzeului în societatea contemporană ca principală instituţie culturală de tezaurizare, acumulare, cercetare şi de educaţie materializată prin patrimoniu este o realitate. În multe locuri autorităţile încurajează muzeele, dobândind rezultate notabile. Asemenea rezultate s-au evidenţiat în planul cercetării patrimoniului muzeal, inclusiv al cercetării patrimoniului preventiv, unde muzeele ocupă locul principal.

Sistemul patrimonial cultural a păstrat, în bună măsură, ca bază, muzeele, instituţiile cele mai bine încadrate, care au făcut faţă la numeroase şocuri, dar au rezistat. În jurul lor şi prin intermediul lor se va putea reproiecta, într-o viziune modernă şi la momentul potrivit, întregul sistem de ocrotire a tezaurului cultural mobil şi imobil, material şi imaterial.

Am crezut cuvenit să adunăm în aceste pagini impresii, idei, adnotări, evaluări muzeografice, emise în răstimpul mai multor decenii şi aparţinând unor lideri cu activităţi legate de muzee şi colecţii, de cercetare muzeală, de conservare-restaurare şi de valorizarea bunurilor culturale. Le-am intitulat muzeograme crezând că prin ele putem evalua mai corect muzeografia, multe dintre acestea fiind şi muzeografe, adică mărturii scrise pe seama muzeelor şi a celor care le slujesc.

Evenimentul va avea loc la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, Sala Victor Ion Popa, Şoseaua Kiseleff nr.30.


Informaţii suplimentare la:
Muzeul Satului: 021/317 91 03/int 178


27.04.2015

Yiddische Welt in Rumanie - un tezaur regăsit, 28 aprilie - 17 mai




Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” alături de Federaţia Comunităţii Evreieşti din România  şi Muzeul de Istorie a Evreilor din România  vă invită marţi, 28 aprilie 2015, ora 16.00, la vernisajul expoziţiei Yiddische Welt in Rumanie  – un tezaur regăsit, ce va avea loc în sala Gheorghe Focşa, sediul Muzeului Satului din Kiseleff 28.

Redescoperirea patrimoniului cultural creat de intelectualii evrei din România în limba idis permite nu doar reintegrarea unor artişti şi opere în conştiinţa publică, dar şi restituirea unei părţi importante din istoria Europei, din istoria culturii europene pentru opinia publică de azi.

Lumea idis în România a însemnat nu doar un spaţiu de păstrare şi dezvoltare a identităţii evreieşti ci şi o sinergie continuă în cultura evreiască şi cea a populaţiilor în mijlocul cărora evreii au trăit.
            Viaţa culturală legată de limba idis s-a desafăşurat în cadrul unor instituţii de presă, teatru, grupuri de gândire care au contribuit la dezvoltarea culturii româneşti.

Expoziţia Yiddische Welt in Rumanie  – un tezaur regăsit este încă un pas pe care Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România îl face în procesul de reinsertare a unui imens patrimoniu cultural în conştiinţa opiniei publice din ţara noastră şi din lume.

Prezenta expoziţie se înscrie în programul Muzeului Satului intitulat Dialogul civilizaţiilor şi va putea fi vizitată în perioada 28 aprilie - 17 mai 2015, de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00.




Mai multe detalii
021 317 91 03/int. 290

Târgul de Armindeni, 1 - 3 mai




Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 1-3 mai 2015, Târgul de Armindeni, sărbătoare din registrul calendarului popular, prilej de întâlniri, negoţ, comunicare, precum şi refacerea atmosferei din satul de altădată.
            În tradiţia  populară Armindenul este zeul vegetaţiei care protejează animalele, holdele semănate, viile şi livezile, precum şi oamenii. Se obişnuieşte ca în această zi să se împodobească stâlpii şi porţile caselor cu ramuri verzi, precum şi intrările în adăposturile vitelor şi anexelor gospodăreşti, cu semnificaţie apotropaică. Tot în această zi oamenii organizează petreceri câmpeneşti în poieni, la iarbă verde, în pădure, vii şi livezi, consumând miel fript şi vin roşu amestecat cu pelin, pentru schimbarea sângelui şi apărarea oamenilor şi animalelor de boli.
            La Muzeul Satului veţi descoperi sau regăsi meşteri şi produsele lor, create cu dragoste şi dorinţă de a păstra tradiţia în orice moment şi în orice loc.

Programul târgului:  10.00 - 18.00
  
Mai puteţi vizita: 

Expoziţiile temporare:

Frânturi de Rai
4 aprilie – 3 mai, Sala de sticlă
Expoziţie de icoane pe sticlă dedicată sărbătorilor de Paşti.
Autori: copiii din Parohia Bisericii Doamna Oltea din Bucureşti, Coordonator:  Anamirela Anghel
Miercuri–Duminică, 10.00– 18.00

Artă sacră şi restaurare – Anuala de artă religioasă şi restaurare a UAP
5 aprilie – 17 mai, Sala H.H.Stahl, Sala Lena Constante şi Foaier
Colaborare cu Asociaţia Filiala Artă Plastică  Religioasă şi Restaurare.
Miercuri – Duminică, 10.00 – 18.00

Yiddische Welt in Rumenie  – un Tezaur regăsit
28 aprilie – 17 mai, sala Gheorghe Focşa
Colaborare cu Federaţia Comunităţii Evreieşti din România - Muzeul de Istorie a Evreilor din România.
Miercuri – Duminică, 10.00 – 18.00


Mai multe informaţii:

021 317 91 03 / int.178, 290