15.01.2014

LA MULŢI ANI 2014! Invitaţie la cultură, la Muzeul Satului

Dragi vizitatori, vă mulţumim că în anul ce a trecut, ne-aţi trecut pragul de atâtea ori. Ne faceţi să ne simţim mândri că munca noastră este apreciată, la fel cum apreciem şi noi dorinţa dumneavoastră de a descoperi şi redescoperi cultura tradiţională românească, sub toate aspectele ei. 

Vă urăm un LA MULŢI ANI! în acest nou an şi vă aşteptăm, să fiţi în continuare alături de noi, să vizitaţi muzeul şi să vă regăsiţi amintirile privind şi intrând în "Casele noastre", monumentele din Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". 

Aşa cum v-am obişnuit, şi în acest an vă vom oferi o multitudine de acţiuni culturale, programe deja consacrate sau programe noi, dar care vă vor oferi aceeaşi plăcere şi vă vor face să doriţi să veniţi din ce în ce mai des în vizită la noi "ACASĂ". 

Pentru început, vă invităm să vizitaţi expoziţiile noastre:


 MUZEUL NATIONAL AL SATULUI "DIMITRIE GUSTI"
Sos. Kiseleff, nr. 28 - 30, sector 1, Bucuresti
L - D 9.00 - 17.00

EXPOZIŢII

HARRY GUTTMAN
28 OCTOMBRIE 2013 - 9 FEBRUARIE 2014
SALA GH. FOCSA
MI - D  9.00 - 17.00

DAVID BUZGAR
4 DECEMBRIE 2013 - 25 FEBRUARIE 2014
 FOAIER LENA CONSTANTE
MI - D  9.00 - 17.00

FAMILIA GUREI
TREI GENERATII CU ALES HAR AL "PENELULUI DE SUBTIRE"
18 DECEMBRIE 2013 - 25 FEBRUARIE 2014
SALA LENA CONSTANTE
L - V  9.00 - 17.00

De asemenea, în data de 18 ianuarie 2014, începând cu ora 12.00, vă aşteptăm la un program de muzică şi poezie, un omagiu adus poetului naţional Mihai Eminescu, la împlinirea a 164 de ani de la naşterea acestuia.


Niciun comentariu: