| <Costumul popular din zona Muntenia> |
 |
| Costum bărbătesc din Muntenia |
 |
| Costum femeiesc din Muntenia |
Străbătută
în secolele precedente de vechile drumuri comerciale care legau Orientul de
Occident şi de binecunoscutele trasee ale transhumanţei oierilor transilvăneni,
care îşi iernau turmele în bălţile Dunării, Muntenia a beneficiat de timpuriu
de un statut privilegiat în ceea ce priveşte schimburile culturale interzonale
şi accesul la diverse categorii de materiale noi, vândute prin sate de către “marghidani”
(vânzători ambulanţi). Firul metalic auriu şi argintiu, arniciul colorat,
mătasea, fluturii (paietele) şi mărgelele folosite în broderia şi alesăturile
pieselor de costum, încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, au
contribuit la înnobilarea acestora şi la diversificarea paletei lor cromatice.
În partea de sud a Munteniei – zonele etnografice Vlaşca, Ilfov, Teleorman –
costumul tradiţional aduce în atenţie câteva elemente ce trădează influenţă
balcanico-orientală: croiul “poturilor” (pantaloni bărbăteşti cu
turul foarte larg), folosirea găitanelor negre de mătase şi a
celor colorate pentru decorarea hainelor groase din dimie, adoptarea de către
femei a “fesului”, “chemeleţului” şi a monedelor de aur (“icuşari”
şi “mahmudele”)
pentru găteala ceremonială a capului.
Ansamblu
vestimentar de o remarcabilă valoare artistică, costumul tradiţional din
Muntenia, indiferent de zona etnografică, a contribuit semnificativ la
afirmarea portului popular ca formă semnificativă a creaţiei ţărăneşti şi dezvoltarea patrimoniului etnografic românesc. Varietatea soluţiilor plastico-decorative,
rafinatele armonii cromatice şi originalitatea interpretărilor diverselor
categorii de motive au generat o expresie estetică inconfundabilă pentru
fiecare tip de piesă. Un loc de frunte în ierarhia costumului muntenesc, pentru
fastul, eleganţa, înalta valoare artistică şi prestigiul pe care l-a dobândit
dincolo de graniţele zonelor de origine, revine portului femeiesc din Muscel şi
Argeş.
Ia,
fota şi marama acestor costume
sunt, fiecare, un exemplu de performanţă tehnologică şi măiestrie artistică. Maramele
din Muscel şi Argeş impresionează prin lungimea şi decorul ales cu
fir auriu, bumbac alb şi mătase colorată. La cămăşi, modul de
structurare a decorului pe mâneci, respectă totdeauna poziţia altiţei,
încreţului şi a râurilor dar introduce totuşi unele
elemente de particularizare, care ilustrează principiul unităţii în
diversitate. Pânza cu margini portocalii, mânecile foarte lungi şi motivul “fuşti”,
lucrat cu arnica negru sau roşu şi fir auriu sau argintiu, sunt emblemele
Muscelului.
Mâneca
răsfrântă, încreţul policrom urmat de râuri sau o blană de motive,
potenţate vizual prin adăugare de paiete şi mărgele, definesc zona Argeş.
În ceea ce priveşte fotele,
în ambele zone decorul este
plasat pe poale şi pulpene, fiind ales cu fir auriu şi argintiu pe fond negru, roşu,
albastru sau alb (Muscel). Exceptând această compoziţie, fota argeşeană, de mai
mici dimensiuni, se poartă asociată în faţă cu o zăvelcă armonizată
cromatic şi compoziţional cu fota. Nota distinctivă a fotei de
Argeş este repartizarea decorului de jur-împrejurul laturilor formând un chenar
ce lasă în centru, un mic spaţiu nedecorat.
Pentru
eleganţa şi preţiozitatea materialelor, iile, fotele şi maramele muscelene, au
fost adoptate în multe zone ale ţării ca embleme ale costumului naţional.
Autori:
Doina Işfănoni
Paula Popoiu
Editura
Alcor – 2008
Albumul
poate fi achiziţionat din magazinul Muzeului.
