Gospodăria Şuici- Argeş, vine
din zona Argeş, situată pe cursul superior al râului cu acelaşi nume,
incluzând parţial şi bazinele Topologului, Vâlsanului, Vedei. Aşezările
argeşene se înşiruie de-a lungul acestor râuri şi al unor afluenţi, ori sunt
răsfirate pe interfluviile largi, străbătute de drumuri ce leagă mici
depresiuni, pe terasele ori platformele acoperite de pomi fructiferi.
Argeşul a fost unul din nucleele
de formare a Ţării Româneşti medievale, iar Curtea de Argeş, vechea capitală a
principilor din familia Basarab. Satele moşneneşti menţionate în sec. al
XIV-lea şi al XV-lea, constituie temeiurile pe baza cărora s-au transmis peste
veacuri tradiţii străvechi în domeniul ocupaţiilor, al meşteşugului prelucrării
lemnului, al construcţiilor, al portului, al ceramicii etc.
Satul Şuici-Argeş, din care a
fost adusă în 1936 gospodăria din Muzeul Naţional al Satului, se află la
poalele munţilor, dominat de vârfurile semeţe ale munţilor Negoiu şi Omu, cu
peste 2540 m înălţime. Locuitorii se ocupă cu agricultura, au livezi de meri,
peri, pruni şi practică diverse meşteşuguri pentru completarea veniturilor.
Şuiciul face parte dintr-un grup de aşezări în care, în sec. al XVIII-lea şi al
XIX-lea, s-a dezvoltat meşteşugul prelucrării artistice a lemnului.
Gospodăria este compusă din
casă, grajd, magazii şi pătul pentru porumb. Casa, alcătuită din două corpuri
dispuse în unghi, este orientată cu faţa spre curte, puţin retrasă de la stradă
pentru a lăsa loc unei grădiniţe cu flori. Paralel cu casa se află două dintre
construcţiile economice ale gospodăriei, grajdul şi magazia, construite din
lemn şi acoperite cu şindrilă.
Spre stradă, pentru a fi văzut, se află pătulul, o construcţie din nuiele
împletite, înălţată pe patru stâlpi de lemn, cu acoperiş în patru ape şi
învelitoare de şindrilă, în care se păstra porumbul. Mărimea pătulului era
legată de situaţia economică a proprietarului.
Locuinţa cuprinde în plan patru
încăperi, grupate câte două, în cele două corpuri de clădiri legate între ele
cu o prispă cu stâlpi şi balustradă. Întreaga construcţie este ridicată pe un
soclu înalt de piatră de râu, cu pereţii din lemn, tencuiţi şi văruiţi în alb.
Acoperişul casei în patru ape este învelit cu şindrilă subţire.
Camerele din corpul dispus
perpendicular pe stradă sunt destinate primirii oaspeţilor şi conţin cele mai
frumoase obiecte – lăzi de zestre şi dulapuri decorate cu motive geometrice
trasate în masa lemnului, ţesături din lână, scoarţe cu motive policrome şi un
grup de şerveţele brodate formând un „stol” de fluturi; paturile sunt acoperite
cu velinţe din lână, iar mesele cu feţe ţesute în război.
Celelalte două încăperi sunt
destinate folosirii cotidiene: una pentru dormit, cea de-a doua pentru
bucătărie, având sobă cu plită. Această parte a casei, care ocupă jumătate din
suprafaţa construită, este uneori locuită de bătrânii familiei. Considerând că
fiecare etapă de viaţă corespunde unor comportamente rezidenţiale diferite, era
frecventă atribuirea unui spaţiu separat părinţilor, cu scopul de a le asigura,
în altă etapă a parcursului vieţii, condiţiile necesare traiului.
Dr. Georgeta Stoica – Etnolog
(din albumul - Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”)
Niciun comentariu:
Comentariile noi nu sunt permise.