Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti": Cingătorile în cultura etniilor

Expoziţia „Cingătorile în cultura etniilor” prezintă în premieră o colecţie unică de cingători achiziţionate de Muzeul Naţional de Etnografie Rusă.

Costumul tradiţional al popoarelor din Rusia avea mai multe funcţii în acelaşi timp: practică, apotropaică, simbolică, magică, etnică, estetică şi de marcă identitară. Păstrarea consecventă a cingătorii, cu rol de element indispensabil al costumului, trebuie asociată cu funcţia ei utilitară şi apoi cu cea de marcă etnică. Cingătoarea (brâul) era un element obligatoriu al îmbrăcămintei pentru femei, bărbaţi şi copii. În secolul al XIX-lea şi la începutul secolului XX, pentru confecţionarea cingătorilor se utilizau mai multe tipuri de materiale: textile, pielea, metalul etc. Ca modalitate de purtare existau două posibilităţi, fie cu capetele ascunse sub cingătoare, fie poziţionată la vedere, cu capetele, intens colorate, lăsate să cadă liber. La cingătoare erau purtate diverse obiecte: femeile purtau chei, piepteni sau portofele, iar bărbaţii purtau cuţite, pipe, tabachere, „cociadâge” (instrumente de împletit opincile) sau mici gentuţe din piele („calita”). Din moda orăşenească au fost preluate mai târziu ca accesorii ale cingătorii - „gamanele”, nişte buzunare cu rol de portofel, utilizate pentru păstrarea banilor sau a obiectelor mici („lakomnik”).

Cingătorile aveau funcţii diferite în portul bărbatului şi al femeii. La costumul bărbătesc, cingătorii, realizată din piele, metal sau material textil, i se aplicau amulete cu rol apotropaic ce protejau calităţile bărbăteşti. Mai mult, efortul fizic mare ce însoţea munca tradiţională a bărbatului, a impus confecţionarea curelelor din piele pentru a se proteja astfel muşchii abdomenului şi ai spatelui. În ipostaza bărbatului luptător, centura a fost investită şi cu o altă funcţie apotropaică, existând credinţa că prin purtarea ei, în jurul luptătorului se crea un cerc sacru, cu rol de apărare. Bineânţeles că centurile reprezentau şi un simbol al prestigiului şi al destoiniciei bărbatului luptător.

Centura, decorată cu catarame din aur sau argint, cu lănţişoare şi amulete, era folosită şi pentru purtarea armei, care devine un accesoriu obligatoriu al portului tradiţional bărbătesc. Din secolul al XVIII-lea şi până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, funcţia era aceea de etalare şi de păstrare a bogăţiei celui care o purta, înfrumuseţându-i costumul.

Femeile purtau de obicei brâie din materiale ţesute sau împletite, din lână, in, cânepă, bumbac sau mătase, cu lăţimi specifice fiecărei categorii de vârstă, fetele purtând cingători înguste iar femeile cingători late.

Simbolistica funcţiilor cingătorii este în strânsă legătură cu fertilitatea. Asocierea a două simboluri universale, simbolul cercului (cu rol de apărare) şi al nodului (ce asigură caracterul închis al spaţiului), explică alegerea cingătorii de către un popor ca pe o metaforă a pântecelui. În ritualurile de naştere, cingătoarea era folosită pentru a uşura chinurile facerii, iar cingătorile lungi ţesute sau împletite erau folosite ca faşă pentru nou născuţi. Noul născut primeşte pentru prima dată o cingătoare imediat după botez, ca semn de intrare în noua lume. Brâul şi crucea astfel primite, cu rol protector, puteau fi purtate toată viaţa. Erau situaţii când o persoană purta două cingători, cea primită în dar la botez, pe sub haine, şi o alta pe deasupra, cea mai importantă fiind considerată cea de botez, prin funcţia sa protectoare. După vechile tradiţii, cingătorile trebuiau să fie de culoare roşie, având în vedere faptul că această culoare apără de spiritele malefice şi de deochi.

Cingătoarea este prezentă şi în obiceiurile de înmormântare, în acest caz rolul ei fiind de stabilire a legăturii simbolice în lumea aceasta şi lumea de dincolo.

Cingătoarea era folosită în practicile magice, la ghicit, la descântat sau la farmecele de dragoste. În credinţa populară, vrăjitorii/vrăjitoarele şi rusalcele, nu purtau cingători.

Cureaua – cingătoarea din piele – a intrat în uz ca marcă profesională pentru vracii (vindecătorii) de cai, pentru ciobani sau pentru membrii unor bresle profesionale din Orient. Cingătorile ţesute aveau şi alte utilizări, putând deveni prosop, covoraş de rugăciuni, faţă de masă, geantă, chiar acoperământ de cap în Asia Centrală.

Cingătorile prezentate în acestă expoziţie demonstrează varietatea etnică şi măiestria meşterilor, fiind un autentic izvor de inspiraţie şi pentru artiştii contemporani.

"Kuşakk" - ştergar de brâu
In, fibre de mătase: ţesut, brodat.
Ijori (ižora). A doua jumătate a secolului al XIX - lea

"Poagan" - brâu femeiesc cu talismane.
Ţesătură din lână cu aplicaţii de piele, stofă, sticlă, metal, cupru: croire, coasere.
Sami. Începutul secolului XX.

"Goti" - cingătoare femeiască
Fir de mătase; ţesut în mai multe iţe, cu model.
Armeni, Sfârşitul secolului al XIX-lea.

"Brâu" - cingătoare de bărbat
Lână.
Moldoveni. Anii 30 ai secolului trecut.

Cingătoare femeiască cu podoabe
Lână, in, scoici, sticlă, porţelan.
Mordvini-mokşa.
Sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX.

"Ceres" - curea lată bărbătească cu lanţ şi punguţă pentru bani
Piele, catarame din cupru, nasturi metalici.
Boiki. Sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX.

Ţăran în costum tradiţional.
Ucrainean.
Fotografie din 1906

Femei şi fete în port de sărbătoare.
Mari.
Fotografie 1905-1906

Fată de familie nobilă
Abazini.
Sfârşitul secolului al XIX-lea.

Cuţit cu teacă şi beţişoare pentru mâncat, breloc cu cremene şi contragreutate
Lemn, piele, metal comun, argint, nefrit, os.
Buriaţi.
Sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea

Pânză din bumbac, piele, pluş, metal, nasturi din porţelan şi cositor (staniu); incizare pe fier cu argint, cusut.
Buriaţi.
Sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX

"Ciu" - cingătoare femeiască de sărbătoare.
Stofă, mărgele, piele de ren, metal, blană de ren, mărgele cusute.
Selkupi.
Sfârşitul secolului al XIX-lea

Adolescentă în costum de sărbătoare
Ruşi.
A doua jumătate a secolului al XIX-lea

Centură cu bandulieră de aramă şi geantă cu decor aplicat metalic, reprezentând figuri antropomorfe şi un călăreţ.
Piele, metal, catifea.
Ruşi.
A doua jumătate a secolului al XIX-lea.