,,Regele
Carol adusese logodnicii nepotului şi surorilor ei prea frumoase costume
ţărăneşti; era singurul lucru palpabil ce-l aveam din acea ţară a Răsăritului
cel apropiat. Erau minunat cusute, cu fir de mătase şi ne găteam adesea cu ele,
pentru plăcerea celor doritori să afle în ce ţară ne ducem; dar nu ştiu dacă
acele podoabe, atât de pitoreşti, făceau să le sară în minte o imagine mai
clară a hărţii Europei”. (Regina Maria
a României, Povestea vieţii mele)
Feminitatea este conform
definiţiilor seci, dar mai ales reci ale dicţionarelor „totalitatea trăsăturilor
care constituie specificul caracterului feminin.”
Şi totuşi ...
Nuanţele feminităţii
sunt cu mult mai multe, iar provocările ei sunt deseori imposibile şi chiar
enervante sau superficiale pentru femeia secolului XXI care oscilează
între carieră şi familie, între carieră - familie - EU, între cariera suav
feminină a tradiţionaliştilor (cratiţă - copil - soţ) sau cea acaparată, prin
forţa feminismului, de la dragii de bărbaţi (manager, afacerist - ă, poliţist -
ă, ofiţer - easă, politician - că etc.).
Firesc apare
întrebarea - este feminitatea un dat exclusiv al femeii? Nu cumva putem fi
acuzaţi de discriminare dacă răspunsul va fi afirmativ? Dacă este Ziua mamei şi
apoi a tatălui, de ce nu şi feminitate feminină şi feminitate…masculină?
Trebuie doar să fii sensibil, iubitor, intuitiv, cu spirit de sacrificiu de
sine dar şi smerit, cu ochii veşnic plecaţi şi surâsul misterios ascuns
sub culori diafane de mătăsuri moi sau evantaie pictate… normal „hand
made”!
Sunt şi femei lipsite
de feminitate, spun unii. Adică nu neapărat urâte, ci lipsite de ceva în felul
în care vorbesc, merg, privesc, gesticulează, se îmbracă …( „băieţeşte”).
Cum putem defini deci
feminitatea? Poate acel „je ne sais quoi” care rămâne ca o aură în jurul
femeii, creşte din interior şi se citeşte în ochi, în gesturi şi cuvinte, dar şi
în răceala unor răspunsuri necesare. Lăsând la o parte definirea imposibilă a inefabilului
putem considera că feminitatea este şi/sau mai ales, o problemă de identitate
de gen, dar şi una de valorizare.
Femeia satului,
harnică şi bogată sufleteşte, transformă viaţa în vis, iar spaţiul în cămin. Ea
este ACASĂ aşa cum este mama, bunica, soţia, iubita din CASĂ. Transformatoare
de spaţii şi mentalităţi, femeia este sufletul şi frumuseţea casei. Amprenta ei
se află pe lucruri, cusute cu migala în nopţi lungi de iarnă, iubirea ei se
află în culori cusute pe cămăşile de nuntă ca şi pe cele de moarte,
mireasma ei se află în colţul cu icoanele, alături de cea a busuiocului cu care
se confundă. Trudită dar şi frumoasă, femeia satului românesc a ştiut să atragă
privirile prin eleganţă şi …împodobire.
Ce este mai important
pentru viaţa Femeii? Eterna poveste a antropologiei culturale. Soţul, casa,
copiii. Viaţa ca şi moartea, căci de nuntă dar şi de înmormântare se ocupa
femeile din sat, din comunitate, din familie. Lângă duioşia privirii aruncată
chipului femeii adăugăm împodobirea de tip românesc: salbe, flori, bete, marame
şi ştergare, fote şi ii cusute de mâna EI. Toate reunite într-o expoziţie
frumoasă, cu obiecte purtate de regine (costumul purtat de regina Maria
se afla la loc de cinste în colecţiile noastre), dar şi de femeile satului,
liantul care asigură vitalitatea şi continuitatea familiilor. Pe pereţi suntem
înconjuraţi de portrete de femei, iar în sală, pe manechine sau în vitrine,
podoabele trupului lor, izvorâte din adâncul sufletului lor iubitor de frumos
şi al minţii creative şi inspirate. Împreună toate aceste obiecte nu
alcătuiesc un Lidice fără viaţă, ci evocă oameni, timpuri, dar şi idei care
au capacitatea de a trezi la viaţă ...TIMPUL .
„Feminitate şi
împodobire” este o expoziţie dedicată femeii din satul românesc fără de care Casa
noastră de la şosea (Muzeul Satului) de la a cărei ctitorire se împlinesc 79 de
ani, nu ar fi fost atât de frumos…împodobită. În aceeaşi măsură este o expoziţie
dedicată celor care au visat şi creat acest frumos sat din Bucureşti -
Dimitrie Gusti, Gheorghe Focşa, H. H. Stahl, Traian Herseni, V. I. Popa şi
toată elita culturală a perioadei interbelice alături de care stau la loc de
cinste multe generaţii de ţărani şi multe generaţii de specialişti. Actul de
naştere al Muzeului Satului Românesc (acum Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie
Gusti”) este astfel semnat de Rege dar şi de Ţară!
Conf. univ. dr. Paula POPOIU
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 15 mai – 15 iulie, de miercuri
până duminică, între orele 10.00 – 18.00, în Sala Gheorghe Focşa, Sos. Kiseleff
nr.28.
