25.09.2017

COPACUL CU AMINTIRI – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE – 1 octombrie


Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” organizează duminică, 1 octombrie 2017, începând cu ora 10.00, evenimentul socio – cultural „Copacul cu amintiri”, ce face parte dintr-un proiect dedicat seniorilor cu ocazia  „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice”.
Gândit ca un mijloc de promovare a culturii tradiționale prin  implicarea activă a persoanelor de vârsta a treia în viața comunității și valorificarea experienței acumulate în cadrul unor activități formativ-recreative și socio-culturale, proiectul își propune crearea unui ”club al înțelepciunii”, a unor ”biblioteci vii”, precum și recrutarea  din rândurile acestora de voluntari  ai muzeului cu scopul de a participa la organizarea de programe de îndeletniciri și de valorificare expozițională.
Programul evenimentului este realizat în parteneriat cu  Centrul de zi „Clubul Seniorilor Covasna” – Sector 4 şi cuprinde expoziții de fotografii de familie și obiecte dragi, teatru popular, ateliere,  concursuri, recitaluri de muzică populară, ghidaje specializate în muzeu realizate de seniori, târg al meșterilor populari.
Înscrierile la concursuri și la atelierele de creaţie se pot face  la numărul de telefon 0724 378 911 sau pe e-mail: programe.culturale@muzeul-satului.ro, de luni până vineri, între orele 09.00-16.00, persoană de contact Andreea Majuru, până cel târziu vineri, 29.09.2017Intrarea în muzeu este gratuită pentru persoanele vârstnice (65+) pe toată perioada evenimentului.
Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 / int. 178
PROGRAM
12.00 – 14.00
Biblioteci Vii – muzeografi pentru 1 zi
Ghidaje gratuite pentru publicul vizitator realizate de membrii „Clubului Seniorilor Covasna” – Sector 4 – monumentele din Satul Nou: Afumați, Budieni, Biserica Turea, Soveja, Țicleni
15.00 – 16.00
Teatru popular – Soacra cu trei nurori – Anul Creangă 180
Actorii – membri ai Centrului de zi „Clubul Seniorilor Covasna” – Sector 4
Coord. Alina Anghel   Scena Satul Nou
16.00 – 16.30
Hora din bătrâni – Demonstrație de dans popular și atelier practic pentru seniori
Ansamblul Doinița al Casei de Cultură a Studenților din București                          Scena Satul Nou
16.30 – 17.00
Cântecele toamnei cu Robert Ionuț Pumnea și Claudia Olariu
Scena Satul Nou
17.00 – 18.00
Concursuri de: împletit ciorapi de lână, de desfăcut porumb, de recunoscut obiecte de la Muzeul Satului Scena Satul Nou
18.30
Plantarea Copacului amintirilor de către membrii Clubului Seniorilor
    Salonul de Dans – Satul Nou
13.00 – 16.00
Ateliere de cusut iitricotat – Gospodăria Sălciua
Coord. Carmen Firea
Atelier de încondeiat ouă – Gospodăria Sălciua
Coord. Elena Hojda
În limita a 10 participanți/atelier. Înscrieri – programe.culturale@muzeul-satului.ro
10.00 – 19.00
Expoziție Obiecte dragi – Pajiște Turea/Satul Nou  /„Clubul Seniorilor Covasna” – Sector 4
Expoziție Fotografie de familie – Casa Câmpani/Satul Nou/„Clubul Seniorilor Covasna” – Sector 4
Târgul meșterilor populari