25.07.2017

Expoziția de pictură ”Universul Culorilor”, autor Tiberiu Cercel, 27 iulie - 13 august


Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ vă invită joi, 27  iulie 2017, ora 16.00, Foaier H.H. Stahl la vernisajul expoziţiei de pictură Universul Culorilor a artistului plastic Tiberiu Cercel.

Născut la Arad in 1939, artist, panseist, poet si eseist, Tiberiu Cercel a moștenit talentul artistic de la mama sa, urmând apoi cursurile Universității din Timișoara, Facultatea de Arte Plastice.  Începând cu anul 1968 a fost, pe rând, profesor de desen la Galați, muzeograf la Muzeul Județean Dâmbovița, profesor de pictură la Școala de Arte din Târgoviște și timp de 18 ani a colaborat cu Cooperativa Arta Populară Târgoviște, unde s-a ocupat, printre altele, de restaurarea unor tapiserii și covoare din patrimoniul Palatelor Peleș și Cotroceni. Pasionat și de arta fotografică a obținut premii la numeroase concursuri de referință, iar ca autor de cărți a publicat 13 volume de panseuri, poeme și proză scurtă. În anul 1992 artistul pleacă la Paris în căutarea lui Emil Cioran, pe care îl considera mentorul său spiritual, iar după moartea acestuia artistul părăsește Parisul pentru a preda pictura în Germania, Olanda și Franța.

Criticul Tudor Octavian spunea despre Tiberiu Cercel că “îndeplinește un rol cultural complex, în care pictura nu este unica sa preocupare. Ceea ce e de remarcat e însă faptul că opiniile lui și un fel de a fi energic în echilibru, îi asigură o reală autoritate ca artist pictor, profesor de arte plastice, analist estetic și scriitor”.

Lucrările lui Tiberiu Cercel au fost expuse în expoziții personale, la numeroase alte expoziții de grup, la multe dintre acestea alături de elevii săi, în țară și străinătate.

Expoziţia Universul Culorilor poate fi vizitată în perioada 27 iulie – 13 august, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00, în Foaierul H. H. Stahl, Şos. Kiseleff  nr. 30.


Mai multe informații:

Biroul Relații Publice
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“
021 317 91 03/ int. 178, 143
www.muzeul-satului.ro