26.06.2017

Simpozionul ”Petre Oprea” de istoria artei românești, 29 - 30 iunie


Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ vă invită în perioada 29 - 30 iunie 2017,  între orele 10.00 -16.00, sala Victor Ion Popa,  la al VI-lea Simpozion „Petre Oprea” de istoria artei româneşti. Inițiat în anul 2012 de către Federaţia Română a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO în memoria istoricului și criticului de artă Petre Oprea (1928-2011), simpozionul, care are loc în preajma zilei de Sfinții  Petru și Pavel, a fost de la bun început susținut de Comitetul Naţional Român – Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), Societatea Colecţionarilor de Artă din România și, în mod deosebit, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, totodată gazdă a manifestării. În cadrul simpozionului vor susţine comunicări istorici şi critici de artă, muzeografi, artişti plastici, colecţionari şi alte categorii preocupate de fenomenul artei româneşti, trecute şi actuale. Scopul organizatorilor este de a continua abordarea complexă a istoriei artei plastice românești, iniţiată de Petre Oprea, cel care a introdus în cercetarea domeniului studierea sistematică a colecţionismului de artă, a grupărilor artistice, a sistemului de burse pentru artişti, a comerţului de artă, a istoriei criticii de artă şi multe alte teme nestudiate anterior.
            Începând cu a doua ediție (2013), simpozionul a fost însoțit de o expoziție cu lucrări aflate în diferite colecții private. Anul acesta expoziția reunește lucrări ale unor artiști plastici comentați de Petre Oprea și se va vernisa în data de 29 iunie 2017, ora 12.00, în Sala de Sticlă a Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, din Șos. Kiseleff nr. 28. Expoziţia va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00, până la 30 iulie 2017.

Expoziţia
Artişti plastici comentaţi de Petre Oprea
Pictură, sculptură și grafică românească din colecţii particulare

Vernisaj joi, 29 iunie, ora 12, Sala de sticlă, Şos. Kiseleff, nr. 30     

Începând cu a doua ediţie din anul 2013 a Simpozionului „Petre Oprea“ de istoria a artei româneşti s-a organizat şi o expoziţie cu lucrări de artă aflate în diverse colecţii particulare. Iată că această iniţiativă a colecţionarilor Karlfried Patzelt, Liviu Gavrilescu şi a regretatului Dan Zlatanovici, toţi trei membri ai Societăţii Colecţionarilor de Artă din România, a ajuns la a cincea ediţie graţie perseverenţei organizatorilor şi a participării a tot mai mulţi colecţionari. Şi multe dintre operele prezentate sunt importante, fără îndoială şi ca urmare a inspiratei teme a expoziţiei. Organizatorii expoziţiei şi respectiv ai catalogului au revăzut publicaţiile semnate de Petre Oprea, inserând în catalog cele mai sugestive judecăţi de valoare ale acestuia faţă de opera multor artişti plastici români. În scrierile acestui istoric şi critic de artă, deopotrivă apreciat de experţii de artă, muzeografi, colecţionari şi iubitori de artă, apar mii de nume de artişti întrucât încă din tinereţe, el a abordat fenomenul artistic în toată complexitatea lui, mai degrabă decât să se limiteze în a studia opera unor mari artişti cărora să le consacre monografii consistente. Desigur că ambele demersuri sunt necesare şi complementare în studiul artei româneşti, dar timp de mai multe decenii , Petre Oprea a fost aproape singurul care a studiat sistematic fenomenul colecţionării obiectelor de artă, istoria criticii de artă şi rolul ei în fiecare etapă în stabilirea ierarhiilor artistice, rolul statului, la început extrem de timid, în sprijinirea vieţii artistice şi multe altele. Totuşi, şi el a studiat sistematic opera câte unui artist – aş aminti aici doar trei nume: Francisc Şirato, M. H. Maxy şi Marius Bunescu – contribuţiile sale fiind de neocolit pentru oricine se apleacă asupra activităţi acestora. Prezentul catalog nu este exhaustiv faţă de titlul ales având în vedere miile de nume care ar trebui acoperite. Dar este un început pe care organizatorii l-ar dori continuat astfel încât prezentarea de lucrări aflate în colecţii particulare să fie totodată şi un prilej de a rememora afirmaţiile istoricului şi criticului de artă Petre Oprea, mentor mai mult sau mai puţin ai multor iubitori de artă din ziua de azi.
Mihaela Varga


25.06.2017

Expoziția ”Timpul între Sacru și Profan”, autor Ana Rus, 29 iunie - 16 august


Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită, joi, 29 iunie 2017, ora 17.00, în sala H.H. Stahl la vernisajul expoziției retrospective a artistei Ana Rus „Timpul – între Sacru și Profan”.

Într-o lume zbuciumată, ce pare a-și fi pierdut direcția, actul de cultură este ca un colac de salvare. Leac pentru suflet și minte, cultura învinge timpul și timpurile. Despre timp, Scott Adams spunea: „Oricare ar fi durata timpului, știința întrebuințării lui îl va face lung.”

          Artistul plastic Ana Rus știe a-l întrebuința și a-l modela, sculptându-i fiecare trecere - de la SACRU LA PROFAN – în originalele-i lucrări expuse, de-a lungul activității sale artistice, în peste 68 de expoziții de grup și saloane organizate de către Uniunea Artiștilor Plastici din România, în cele 8 expoziții personale din România, Ungaria și S.U.A., precum și în 26 de locuri și instituții publice. Pentru toate acestea artistei i-au fost acordate numeroase premii și distincții atât în țară, cât și în străinătate. Dar cel mai bine vorbesc despre ea sculpturile sale în care și-a lăsat, de fiecare dată, parte din suflet și simțiri dezvăluind, puțin câte puțin, din personalitatea artistei și incitând, totodată, la meditație despre tot ce înseamnă omul, omenirea, în ansamblul său: de la GENEZE la contemporan, de la sfânt la laic.

          Expozitia va fi deschisă în perioada 29 iunie -16 august 2017 în sala H. H. Stahl, din Șos. Kiseleff nr. 30 și poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00 - 18.00.



20.06.2017

Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, 23 - 25 iunie



Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 23 – 25 iunie, la Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, eveniment ce face parte din programul cultural Târguri din satul de altădată.


Programul deosebit de atractiv, bogat și variat cuprinde: târgul meșterilor populari, spectacole de datini și obiceiuri, recitaluri de muzică populară, șezătoare, ateliere interactive de creație, teatru de umbre.

 Sâmbătă, 24 iunie începând cu ora 14.00 publicul este așteptat la Drăgaică – spectacol susținut de ansamblul Hora al Colegiului Naţional Al. I. Cuza  – Alexandria, jud. Teleorman.

Duminică, 25 iunie ne vom întâlni cu: folclorul autentic prin intermediul ansamblurilor folclorice Druscelele – Arad și Veselia al Casei de cultură Sf. Teofana – Vidin, Bulgaria; șezătoarea reprezentanţilor comunităţii din Avrig, Sibiu; recitalurile de muzică populară susținute de interpreții Ionuţ Robert Pumnea și Claudia Olariu – Sibiu.

Ateliere interactive de creație:
Vineri  - Duminică
23 iunie -  Opincărit – Alexandru Ilinca, Rm. Vâlcea               (Troiţa Şanţ)                                      
24 iunie -  Împletituri din nuiele - Ioan Raduly, Şimoneşti, Harghita   (Casa Bancu)
25 iunie - Olărit – Raluca Iorga, Horezu, Vâlcea                     (Casa Chiojd)                                                                   
                       
Vă aşteptăm în atmosfera specifică a târgurilor de odinioară, să târguiți cele mai frumoase obiecte, să degustați produse din gastronomia tradiţională!


Mai multe informaţii:

Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 / int. 178


LA PORȚILE SOARELUI. SÂNZIENELE, 24 iunie


Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” vă invită sâmbată, 24 iunie la evenimentul cultural       La porțile soarelui. Sânzienele.
Evenimentul propune restituirea către public a obiceiului practicat la solstiţiul de vară, Sânzienele sau Drăgaica, prin refacerea unor datini, credinţe, practici magice specifice înnoirii timpului în ziua de Sânziene, strâns legate de planta ce-i poartă numele – Sânziana.
Programul cuprinde: spectacol de datini, târgul meşterilor populari, atelier interactiv de creație, teatru de umbre.
11.00   De Sânziene – Teatru de umbre                                              (Sala Victor I. Popa)
14.00   Drăgaica – datini şi obiceiuri                                                  (Scena Dumitra)
           Ansamblul Hora al Colegiului Naţional Al. I. Cuza - Alexandria, jud Teleorman

             Prezintă – actorul Alexandru Nicolae Mihai

 13.00 – 14.00  În dialog cu meşteşugurile tradiţionale – Atelier de creaţie
                         Participare gratuită* în limita a 10 locuri / atelier
              Împletituri din nuiele – Ioan Raduly – Şimoneşti, Harghita  (Casa Bancu)

9.00 – 19.00    Târgul meşterilor populari 

Vă așteptăm, așadar, să vă întâlniți pe ulițele satului cu frumoasele Sânziene și obiceiurile de vară! 

Mai multe informaţii:

Biroul Relaţii Publice

021 317 91 03 / int. 178

Deschiderea Taberei de creație ”Vara pe uliță”, 3 iulie, ora 10.00


A sosit vacanța mare! Se apropie deschiderea Taberei de creație Vara pe uliță, aflată la cea de-a XXV- a aniversare, în cel mai frumos loc din capitală  -  Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”.

În  cei 25 de ani au participat la atelierele taberei mii de copii, tineri și adulți din București, din țară și de peste hotare.

Este un moment de aducere aminte. Facem o caldă invitație celor care au participat de-a lungul timpului la acest eveniment să participe și la ediția a XXV - a având prilejul să rememoreze frumoasele zile de vacanță petrecute la Muzeul Satului.

Deschiderea evenimentului va avea loc luni, 3 iulie începând cu ora 10.00.


Mai multe informaţii:

Biroul Relaţii Publice

021 317 91 03 / int. 178

13.06.2017

Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” - 3 iulie - 11 august

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 3 iulie – 11 august 2017 proiectul pedagogic Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, ediţia a XXV-a. Proiectul care face parte din programul pedagogic Vacanță la Muzeul Satului  împlinește 25 de ani de la înființare și 10 ani de când este BRAND de țară. Ediția acestui an aduce în atenție meșterii populari care ”au crescut” pasiunea copiilor pentru meșteșug și copiii care și-au întrecut maeștrii.

Copii şi tineri, dornici să înveţe din tainele meşteşugurilor tradiţionale româneşti, sunt așteptati să participe în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00,  timp de 6 săptămâni la  atelierele:  olărit, modelaj, încondeiat ouă, ţesut, croit ii, modelaj – grupa baby, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, măşti populare, podoabe populare, împletituri textile, împletituri vegetale, măști populare, pictură naivă, păpuşi, instrumente muzicale, dansuri popularejucării din lemn. Sunt organizate și ateliere de pictură – desen grupa baby, foto, teatru de păpuşi.
Între orele 12.00 – 13.00 are loc Pauza de Divertisment  în care vor avea loc activităţi de socializare – dialogul civilizațiilor, jocuri tradiţionale din satul de altădată, concursuri, teatru, poezie, instrumente muzicale, cunoașterea animalelor domestice, activități de prevenție și prim – ajutor, noţiuni de protecţie şi reguli de circulaţie, grădinărit etc.

Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” reprezintă o alternativă bună în a petrece vacanţa de vară în Bucureşti, într-un mod educativ. Atelierele propuse, dar şi activităţile din pauza de divertisment sunt gândite special pentru toate categoriile de vârstă şi au menirea de a promova patrimoniul cultural material şi imaterial al României.
Pentru modulele   V și VI se mai fac încă înscrieri, de  luni până joi, între orele 10.00 – 16.00 și vineri între orele 10.00 – 13.00, la sediul muzeului sau online.
          MODUL V                        MODUL VI
        31 iulie – 4 august             7 – 11 august
Participă: copii şi tineri cu vârste cuprinse între 3 - 18 ani, seniori.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 3 -9 ani, obligatoriu vor avea nevoie de însoţitor.
ÎNSCRIERILE SE VOR FACE PE BAZA CERTIFICATULUI DE NAŞTERE RESPECTIV A CĂRŢII DE IDENTITATE.
Taxa de participare: 150 lei / participant / modul (săptămână)
Taxa pentru însoţitor: 20 lei / persoană / modul (săptămână)
În limita locurilor disponibile pot participa gratuit, persoane cu dizabilităţi sau cu probleme sociale.

ACUM VĂ PUTETI ÎNSCRIE ŞI ONLINE!!!*
Se trimite fişa de înscriere (descarcată de pe site-ul muzeului) şi completată corect, însoţită de dovada plăţii (o copie după ordinul de plată).
Datele fiscale pentru plata înscrierii:

BENEFICIAR MUZEUL NAŢIONAL AL SATULUI „DIMITRIE GUSTI”
CUI 4754848
TREZORIERIE SECTOR 1. BUCUREŞTI
CONT IBAN: RO64TREZ70120G331900XXXX
*Pentru detalii asupra numărul de locuri libere rămase, dar şi pentru alte informaţii:   Informaţii: www.muzeul-satului.ro
Mariana Soare: soaremariana@yahoo.com, 0730 642 810
 Andreea Majuru: anduta_span@yahoo.com, 0724 331 741

Vă așteptăm la ediția aniversară cu multe surprize și cu dorința  de a petrece o vară de neuitat!


08.06.2017

„NAMASTE INDIA” - Festivalul Culturii Indiene în România 16 - 18 iunie 2017, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”


Sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Centrul Cultural "Rabindranath Tagore" vă invită, în perioada 16-18 iunie 2017, să descoperiți cultura Indiei în inima satului românesc din București.

Organizat de Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” în perioada 12 - 25 iunie 2017, în multiple locaţii din Bucureşti, festivalul “Namaste India” își propune să devină anul acesta o punte de legătură între cultura indiană şi alte culturi ale lumii - română, franceză, engleză, pakistaneză, africană - prin spectacole, proiecţii de film, expoziţii, ateliere, workshop-uri şi întâlniri. Ediţia din 2017 a festivalului va explora dimensiuni importante ale culturii naționale și internaționale în cadrul mondial actual, aflat sub semnul globalizării şi al migraţiilor: ideea de identitate naţională, valori culturale, tradiţie şi continuitate, revalorizare culturală, colaborări interculturale, apartenenţă şi rădăcini, incluziune socială.

Activităţile din festival oferă participanţilor șansa de a descoperi cultura indiană, valorizând în acelaşi timp propria noastră cultură, perioada aleasă pentru desfăşurarea evenimentului incluzând două zile importante pentru identitatea naţională a fiecăreia din cele două ţări: Ziua Internaţională Yoga, recunoscută oficial de ONU în 2014 (21 iunie) şi celebrată la nivel mondial, şi Ziua Internaţională a Iei (24 iunie), sărbătorită cu mult entuziasm în ţară şi în comunităţile de români din diaspora.
Între 16 și 18 iunie, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, partenerul tradițional și gazda festivalului în aer liber dedicat culturii indiene, deschide spaţiul satului românesc dialogului cu civilizația Indiei.


Târgul de produse tradiționale, artizanii cu țesături specifice regiunii Gujarat, spectacolele de muzică şi dans, lansările de carte, pictura cu henna, cursurile de yoga, consultațiile medicale oferite de un specialist în Ayurveda, cursurile de limba hindi și sanscrită, atelierele de creație pentru copii și adulți, precum si degustările de produse gastronomice aromat-condimentate vor aduce vara indiană în satul românesc.


Pe 17 iunie, la ora 15:00, vă invităm la vernisajul expozițiilor de fotografie ”Sacred India” & „Archiva” ale artistului Amit Pasricha, organizate cu susținerea ICCR (Consiliul Indian pentru Relații Culturale).  Începând cu ora 16:30, puteți participa la o ceremonie oficială în prezența Excelenței sale, Dr. A.V.S. Ramesh Chandra, Ambasadorul Indiei în România, urmată de spectacolul de dans clasic „Kathak&Amour”, prezentat de Namrrta Raai și concertul susținut de Side Partition, trupă britanică de pop-rock fusion, formată din tineri indieni, pakistanezi și englezi.

Pe data de 18 iunie, India întâlnește Africa, într-un concert de bansuri și djembe.  Va urma la scenă Kalbeliya, un spectacol de muzică și dansuri specifice comunităților de nomazi din zona deșertică a ținutului Rajasthan. Dansurile clasice vor încheia programul de la Muzeul Satului prin lansarea traducerii în limba română a tratatului sanscrit de dramaturgie, Natyashastra, urmată de un spectacol de dans clasic Kathak intitulat „Sounds of Nature. Love for Divine”, concept și coregrafie Carmen Pesantez & Centrul de Artă Euterpe.

Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul www.namasteindia.ro.
Organizatori: Centrul Cultural “Rabindranath Tagore”, Ambasada Indiei în România
Cu sprijinul: Incredible India (Oficiul de Turism Frankfurt).
Locații: Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, Institutul Francez - Cinema Elvire Popesco, Hermitage Urban Spiritual Hub, Eden Spa.
Sponsori:  Dr. Reddy’s, Jet Airways, Himalaya Wellness, Hotel Răzvan.
Parteneri culturali: Editura Cununi de Stele, Centrul de Artă Euterpe, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Asociația Partida Romilor “Pro-Europa”, Art of Living, Zen Corner.
Parteneri media: Național TV, N24, TVH, TVR, Radio România Cultural, Radio Români Internațional, Radio România Antena Satelor, Ager Press, România Liberă, Lumea Satelor, Jurnalul Bucureștiului, Editura Herald, Cărturești, Trinitas TV, Radio Trinitas, agentiadecarte.ro, romaniapozitiva.ro, 4arte.ro, onlinegallery.ro, calendarevenimente.ro, autentici.ro, umblat.ro, fest.ro, intellnews.ro

PROGRAM
 FESTIVALUL “NAMASTE INDIA” la Muzeul Satului
16-18 iunie 2017

Vineri, 16 iunie - Duminică, 18 iunie
09:00 - 19:00

Expoziție cu vânzare: îmbrăcăminte traditională, podoabe, accesorii, produse ayurvedice, cărți, ingrediente, mirodenii, ceaiuri, obiecte decorative, mâncare, etc  
Artă textilă din regiunea Gujarat
Rajesh Raymal Khokhar, Hareshkumar Prabat Vankar Gospodăria Drăguș  
Expoziția de fotografie "India in adjectives"
Anshul Gupta Gospodăria Drăguș  
Mehndi - arta decorării cu henna Gospodăria Drăguș  
Consultații de medicină ayurvedică
Dr. Avishek Mishra, Art of Living Gospodăria Moișeni  
Cursuri de yoga Gospodăria Moișeni și Poienița de lângă scena din Satul Nou

VINERI, 16 IUNIE

11:00 Puterea mantrelor în tradiția spirituală a Indiei Prof. Octavian Sărbătoare Sala Victor Ion Popa  
18:00 Calea către sănătate și fericire Brahamchari Jayantji (India), Art of Living Sala Victor Ion Popa  
17:30 Workshop de dans clasic Kathak Namrrta Raai Scenă

CURSURI DE YOGA (participare pe bază de donație)

Poienița de lângă
Scena din Satul Nou Gospodăria Moiseni  
16:10 - 17:10 Lavinia Marin  -  Yoga pentru copii Didi Ananda Devapriya -
Meditație Mantra Yoga  

17:20 - 18:45
Liliana Dogioiu & Raluca Nicolaescu
Nidra Yoga& Hatha Yoga Svetlana Zhur - Power Yoga


SÂMBĂTĂ, 17 IUNIE

10:00 Workshop de dans Bollywood Alexandra Roșu Scenă  
11:00 Atelier de mandale indiene și dacice Madalina Corina Diaconu Gospodăria Rușeț  
12:00 Misteriosul Tagore, dincolo de poetul premiat cu Nobel Carmen Mușat Coman Sala Victor Ion Popa  
13:00 Limba sanskrită - trecut, prezent şi viitor Florina Dobre Brat, lector univ. dr. Universitatea București Sala Victor Ion Popa  
14:00 Prezentare de carte: "Pierdut în India" Cătălin Vrabie Sala Victor Ion Popa  
15:00 Ayurveda, Yoga și Meditația Brahamchari Jayantji (India), Art of Living Sala Victor Ion Popa  
15:00 Vernisajul expoziției de fotografie ”Sacred India&Archiva” a artistului Amit Pasricha, organizată cu susținerea ICCR (Consiliul Indian pentru Relații Culturale) Sala de Sticlă - Clădirea Administrativă, Șos. Kiseleff, nr. 30  
16:30 Ceremonie în prezența Excelenței sale, Dr. A.V.S. Ramesh Chandra, Ambasadorul Indiei în România Scenă  
17:00 Spectacol de dans clasic "Kathak & Amour" Namrrta Raai Scenă  
17:30 Concert Side Partition (trupă britanică de pop-rock fusion, formată din tineri indieni, pakistanezi și englezi) Scenă  
18:15 Spectacol de muzică și dans prezentat de artiști romi Asociația Partida Romilor “Pro-Europa” Scenă  
18:45 Spectacol de dans Bollywood Ansamblul Coconite, Indra Dance, Andreea Diana Calu Scenă

CURSURI DE YOGA (participare pe bază de donație)

Poienița de lângă
Scena din Satul Nou Gospodăria Moișeni  
9:10 - 10:10 Darius - Laya Yoga Cosmin C Cobuz - Ashtanga Vinyasa Yoga  
10:20 - 11:20 Ana Popescu - Kundalini Yoga Avisek Majumdar - Satyananda Yoga  
11:30 - 12:30 Michelle Dumitru ~ "Happy Little Yogi "~Yoga pentru copii  
12:40 - 13:40 Yoga pentru Copii - Lavinia Marin Marius Vornicescu & Ionut Chiriac - Asana si pranayama  
13:50 - 14:50 Ashtanga yoga first series - Andreea Aradits Daiana Radulescu - Traditional Tantra Yoga  
15:00 - 16:00 Michelle Dumitru & Monica Tudora - The Art of Self Love (Hatha + Restorative Yoga)  
16:10 - 17:10 Nirvana Yoga - Seminar despre Calatoria in India Simona Cosma - Vinyasa yoga  
17:20 - 18:45 Mirela Muntianu- Hatha yoga


DUMINICĂ, 18 IUNIE

09:30 Workshop de dans Odissi Iuliana Nălățan Scena din Satul Nou  
10:00 Workshop de dans clasic Kathak Namrrta Raai Scenă  
11:40 Concert de muzică bhajan Krishi Koellner (Germania, Art of Living), Didi Ananda Devapriya Scenă  
12:30 Program artistic prezentat de Ambasada Indiei Scenă  
13:00 Program prezentat de artiști romi Asociația Partida Romilor “Pro-Europa” Scenă  
12:00 Curs de limba hindi Hilda Varga Sala Victor Ion Popa  
13:00 Povești de călătorie: Cultul zeiței în Odisha Angelica Marinescu Sala Victor Ion Popa  
14:00 Incredible India – informații despre călătorii și turism către India. Masă rotundă cu reprezentanți oficiali ai Ambasadei Indiei la București  și reprezentanți ai agențiilor de turism din România. Sala Victor Ion Popa  
15:00 Calea veche Yoga Krishi Koellner (Germania) - Art of Living Sala Victor Ion Popa  
16:00 Suflu indian și ritmuri africane: concert bansuri și djembe Bhaskar Das și PeeJay Vincent Scenă  
16:30 Kalbeliya - muzica și dansul nomazilor din Rajasthan Asha Sapera (dans)
Anwar Khan (harmonium), Shabeer Khan (khartal),
Nicolò Melocchi (algoza, morchang, poongi)
Lomnath Sapera (tabla, dholak)
Scenă  
17:15 Spectacol de dans Bollywood Laura Bogorodea & Group Scenă  
17: 40 Lansarea cărții Natyashastra și prezentare de dans clasic Odissi Editura Cununi de Stele Scenă  
18:00 Spectacol de dans clasic Kathak
 “Sounds of Nature. Love for Divine” Centrul de Artă Euterpe. Concept şi coregrafie: Carmen Coţovanu Pesantez Scenă

CURSURI DE YOGA (participare pe bază de donație)

Poienița de lângă
Scena din Satul Nou Gospodăria Moișeni  
9:10 - 10:10 Abheda Yoga - Calea Inimii si Kundalini Yoga Geosanu Andra - Ashtanga Vinyasa Yoga  
10:20 - 11:20 Silvia Matei - Hatha Yoga Mariana Dragan - Sivananda yoga  
11:30 - 12:30 Monica Petrica - Spine Yoga Yoga & Meditatie - Q Yoga Flow ( Simona Chiriacescu)  
12:40 - 13:40 Darius - Yoga Perceptiilor (Bahiranga Yoga - Prezentare Introductiva)  
13:50 - 14:50 Eugen - Yoga: Alchimia Vietii - Teorie si Practica  
15:00 - 16:00 Maya - Yoga Integrala Moderna si Traditionala Plesea Robert - Pawanmuktasana series 1  
16:10 - 17:10 Avisek Majumdar - Satyananda Yoga Didi Ananda Devapriya: Meditatie Ananda Marga  
17:20 - 18:45 Yoga Back to Origins. Bianca Marcarov & Ștefan Nicolaescu Eugen - Yoga in Romania: Intoarcerea la Origini

07.06.2017

Șezătoarea ”Femeile din Ţinutul Căciularilor cos ie”, 10 iunie



Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, în parteneriat cu Asociaţia ”Calea Neamului” și Episcopia Covasnei şi Harghitei, organizează sâmbătă, 10 iunie 2017, începând cu ora 13.15, în gospodăria Berbeşti, judeţul Maramureş, Șezătoarea Femeile din Ţinutul Căciularilor cos ie -  Şezătoarea românilor din Covasna şi Harghita.
Această şezătoare are ca scop promovarea şi conservarea valorilor tradiţionale şi creştine ale poporului român, printr-o serie de activităţi specifice, cum ar fi: croirea şi coaserea de ii şi cămăşi tradiţionale, ţesut, împletit, torsul lânii, pictură de icoane pe sticlă, promovarea produselor culinare tradiţionale, a dansurilor populare, a poeziei şi a cântecului popular şi religios.
O sută cincizeci de români din Zăbala, Mărtănuş, Breţcu, Ojdula, Zagon, Târgu Secuiesc, Voineşti Covasna, Sfântu Gheorghe, Braşov, Livezi, Miercurea Ciuc vor aduce cu ei muzica și dansurile populare, obiceiurile, meşteşugurile și bucatele tradiţionale specifice. 
Printre cei care vor susţine programul artistic se numără formaţiile de cântece şi dansuri populare „Junii Covăsneni” și „Crăişorii Iancului” din Voineşti - Covasna, ansamblurile de dansuri populare „Florile Zagonului”, com. Zagon, jud. Covasna și ”Voievozii Munţilor”, com. Vâlcele, jud. Covasna, elevii şcolii Gimnaziale din Livezi, jud. Harghita, ansamblul de copii ”Plaiuri Tulgheşene” din Tulgheş, jud.Harghita, interpreți de muzică populară.


04.06.2017

Expoziția ”A sense of Vietnam”, autor Van Duong Thanh, 8 iunie - 2 iulie


Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”  în parteneriat cu Centrul de Studii pentru Indochina – ASE și Ambasada Vietnamului în România vă invită joi, 8 iunie 2017, ora 11.00, Sala ”Gheorghe Focșa”, la vernisajul expoziției de pictură A sense of Vietnam, autor Van Duong Thanh.

Cunoscut artist internațional, Van Duong Thanh a crescut în Hanoi și a studiat timp de doisprezece ani la “l’Ecole de Beaux Arts” - Indochina și la Academia de Arte Frumoase. De asemenea a făcut numeroase cercetări în cadrul Institutului de Cultură din Hanoi, în perioada 1981 - 1987. În prezent aceasta își împarte timpul între Suedia și Hanoi unde predă artă plastică. Lucrări ale artistei au fost expuse la  Muzeul Naţional de Arte din Vietnam, dar și în muzeele naționale ale mai multor țări, precum Suedia, Thailanda, Singapore, Hong Kong, Spania, China și acum în România.
           
Printr-o combinație subtilă a moștenirii asiatice a Vietnamului cu cea europeană, Thanh sugerează, folosind tehnica occidentală, tradițiile lumii naturale ale vechii capitale Hanoi. În portofoliul acesteia se regăsesc peste 1600 de picturi care inspiră cu succes un număr mare de iubitori de artă, atât locali cât și internaționali. Compozițiile armonioase ale culorilor vibrante reflectă valoarea emoțională a artistei, iar reflecțiile sugerate de semi-abstractizare fac picturile sale unice și distincte.
           
Van Duong Thanh a călătorit și în România și a vizitat atracțiile turistice care au influențat creațiile sale. A pictat munți, castele, lacuri, păduri, splendide biserici și fascinanta arhitectură veche a României.

Expoziția cuprinde 45 de lucrări și va fi deschisă publicului în perioada 8 iunie – 2 iulie, de miercuri până duminică, orele 10.00 – 18.00,  Sala ”Gh. Focșa”, Șos. Kiseleff nr. 28.
           
Ulterior, expoziția va putea fi vizitată la Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național Moldova din Iași, în perioada 10 iulie – 20 august.


Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 / int. 178