Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în
perioada 19 – 20 septembrie 2015, evenimentul cultural Cu ştiinţă şi cu tâlc... la
Muzeul Satului ce va avea loc în
cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa
comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene şi care au ca scop
apropierea faţă de patrimoniul cultural, conştientizarea sentimentului de apartenenţă
a locuitorilor la valorile ţării, regiunii, ale oraşului sau ale mediului
rural, îmbogăţirea cunoaşterii diversităţii societăţii noastre, contribuind,
astfel, la o mai bună înţelegere mutuală între cetăţeni.
Cu ocazia celei de-a XXIII – a ediţii a ZEP, 21 de ţări din
Uniunea Europeană, printre care şi România, au aderat la tema „Patrimoniul
tehnic şi industrial” care se află în centrul evenimentelor comune ce vor avea
loc cu acest prilej. Sub genericul „De la meşteşug la industrie - patrimoniul tehnic
şi industrial din România”, ţara noastră are
posibilitatea iniţierii unui evantai de manifestări care să ilustreze
beneficiile aduse de conservarea îndeletnicirilor
tradiţionale, a măiestriei meşterilor creatori de patrimoniu cultural mobil şi
imobil sau imaterial la dezvoltarea economică a comunităţii prin promovarea
meseriilor tradiţionale, a produselor tradiţionale şi a industriei
activităţilor culturale. Prin acestea, patrimoniul cultural nu este numai
subiect pasiv de contemplare, ci participă sustenabil la viaţa comunităţii.
Muzeul Satului va oferi publicului timp de două zile un
program variat ce va cuprinde târg al meşterilor populari, demonstraţii meşteşugăreşti
de sculptură în lemn, încondeiat ouă, podoabe populare şi icoane pe sticlă.
Sâmbătă, 19 septembrie, între orele 10.00 – 11.00 şi 14.00 –
15.00, instalaţiile tehnice din expoziţia în aer liber a muzeului pot fi
descoperite prin vizite ghidate
coordonate de specialişti ai muzeului.
Duminică, 20 septembrie, ora 13.00, va avea loc lansarea
albumului de prelucrări folclorice Romanian Balkanik Dances a Trupei
Devas din Braşov. Albumul a fost realizat din dorinţa de a readuce în atenţia
publicului muzica tradiţională românească autentică la care se adaugă amprenta
specifică stilului muzical al trupei (fusion).
Sâmbătă, 19 septembrie 2015
10.00 – 11.00 Ghidaj tematic – Instalaţii tehnice din Muzeul Satului
Coordonator
– Marius Luca
Demonstraţii
ale meşterilor populari:
12.00 – 13.00 Sculptură în lemn – Liviu Balâc, Buzău (Casa
Chiojd)
Olărit – Cristian
Munteanu, Bucureşti (Casa
Ruşeţu)
13.00 – 14.00 Încondeiat ouă – Valeria Fercal, Paltinu,
Suceava (Biserica
Dragomireşti)
Ţesut – Vasilica Cojan,
Bucureşti (Casa
Şanţ)
14.00 – 15.00 Ghidaj tematic – Instalaţii tehnice din Muzeul Satului
Coordonator – Marius
Luca
10.00 – 18.30 Târgul meşterilor populari
Duminică, 20 septembrie 2015
13.00 Lansare album Romanian
Balkanik Dances – prelucrări folclorice
Trupa Devas – Braşov
Demonstraţii ale
meşterilor populari:
12.00 – 13.00 Podoabe populare – Ana Maria Rai, Bucureşti (Casa Ieud)
14.00 – 15.00 Icoane pe sticlă – Vladimir Baciu, Bucureşti (Biserica Dragomireşti)
10.00 – 18.30 Târgul meşterilor populari
Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 – int. 178
Biroul Programe Culturale
021 317 91 03 – int. 191