23.03.2016

Mami, îţi mulţumesc! - Ghidul părinţilor isteţi în imagini povestite, lansare de carte, vineri, 25 martie, ora 13.00




Fotografa Cristina Nichituş Roncea şi Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare au plăcerea de a vă invita de Bunavestire, vineri, 25 martie a.c., ora 13.00, la sala Victor Ion Popa a Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", pentru a participa la lansarea unei cărţi inedite, vorbită de bebeluşi şi ilustrată cu mamele lor alăptând.

Mami, îţi mulţumesc! - Ghidul părinţilor isteţi în imagini povestite cuprinde sfaturile consultantelor în alăptare Mara Popescu, dr. Roxana Hristianovici şi dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, care însoţesc fotografiile Cristinei Nichituş Roncea din cadrul campaniei naţionale "Alăptarea e Iubire", derulată anul trecut cu sprijinul mai multor parteneri de prestigiu, între care amintim Muzeul Satului, Muzeul Bucureştilor - Palatul Şuţu, Universitatea Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", IA Sibiu şi alte foruri prietene. Proiectul, realizat în parteneriat cu Asociaţia de Pediatrie şi Consultanță în Alăptare, a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeşte în oameni!” şi a fost recompensat cu Premiul de Excelenţă al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, la recent desfăşurata Gală a Premiilor UZPR pentru anul 2015.

Albumul, apărut la Editura Mica Valahie, Bucureşti, cuprinde peste 200 de fotografii alături de zeci de sfaturi de folos pentru mămicile României şi va fi prezentat de: conf. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", doamna Elena Solunca Moise, publicist şi editor al revistei Academica a Academiei Române, prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române şi autorul Cuvântului înainte, jurnalistul Corneliu Vlad, scriitor şi eseist.

Vă aşteptăm cu drag!

PS: Toate mamele participante la Campania "Alăptarea e Iubire" care vor veni la eveniment vor primi cadou câte un Album! :)

Cristina Nichitus Roncea | Photographer

Phone:        +4 0742 - 11.11.71
E-mail:        cristina@nichitus.ro, cnichitus@gmail.com

Photography projects and web-sites: http://photo-graphy.ro