24.05.2016

Ziua Românilor de Pretutindeni, 28 - 29 mai



Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” și Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe organizează anul acesta un program comun care marchează Ziua Românilor de Pretutindeni, sărbătorită, din anul 2015, în ultima duminică a lunii mai.
Evenimentele se vor desfășura în zilele de 28 și 29 mai 2016 și vor reuni la București reprezentanți ai comunităților românești din vecinătatea României și Balcani (meșteri, interpreți și instrumentiști populari) și figuri remarcabile ale diasporei române, care promovează imaginea României în lume.
Programul va cuprinde o conferință care va pune în discuție tema identității naționale în străinătate și a rolului formativ al educației românești, la care și-au anunțat participarea reprezentanți de marcă ai diasporei române, un târg al tradițiilor populare al comunităților românești din vecinătatea României, recitaluri de muzică și dansuri populare românești, precum și un concert pop-rock în aer liber.
Programul este realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și Agence Universitaire de la Francophonie.

Sâmbătă, 28 mai 2016
Orele 11.00-13.00 / Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București (Calea Victoriei nr. 88, sector 1) – conferința „Excelență românească peste hotare”.
Invitați din străinătate: dr. Gențiana Dănilă, matematician, Université Paris Diderot, dr. Ioana Popescu, INSEAD (Institut Européen d’Administration des Affaires) – Știința deciziilor, Corneliu Mihăilă, inginer aeronautic – compania Boeing, dr. Iosif Razvan Bena, preot ortodox, Institutul de Fizica Teoretica CEA, Saclay, dr. Cristina Ghenoiu, Biotehnologie – Cowen and Company, New York, dr. Andrei Constantinescu, fizician, Centre Nationale de la Recherche Scientifique, Paris. Moderată de Irina Păcurariu, jurnalist TVR cunoscut pentru reportajele sale despre diaspora, conferința va pune în discuție tema identității naționale în străinătate și a rolului formativ al educației românești, impulsionând tânăra generație prin modele de succes.
Conferința va fi urmată de un scurt moment muzical susținut de naistul Nicolae Voiculeț.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.


Orele 11.00-18.00 / Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (Șos. Kiseleff nr. 28-30) – Târg al tradițiilor populare al comunităților românești din vecinătatea României
Vor fi expuse obiecte populare specifice românilor din vecinătatea României (port popular, ceramică, obiecte sculptate în lemn etc.) și vor avea loc scurte demonstrații de confecționat obiecte populare: cusături, împletituri, sculptură în lemn susținute de meșteri populari din Ucraina (regiunea Maramureșul istoric), Serbia (Timoc), Bulgaria, Republica Moldova.
Ansambluri populare din aceleași zone vor susține pe scena în aer liber a Muzeului Satului „Dimitrie Gusti” un spectacol de muzică și dansuri populare specifice regiunilor din care provin. Vor evolua și artiști din România: Doina Lavric, ansamblul de copii Călușarii Slatinei” (solistă Denisa Popescu), condus de Iliuță Brăileanu, și interpreta de muzică populară Roxana Croitoru.

Duminică, 29 mai 2016
Ora 19.00 / Parcul Herăstrău – Grădina de Vară a Teatrului „Constantin TănaseConcert al formației VUNK, invitați: Natalia Barbu și Cătălin Josan din Republica Moldova.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.


Parteneri media: TVR Internațional, Agerpres, Observator cultural, Ziarul Lumina, Agenția de carte, România Pozitivă, Radio România Cultural, Webcultura, Ceașca de cultură, dinBasarabia, Romanian Global News

Contact: Direcția Comunicare și IT, 031 7100 624, biroul.presa@icr.ro.