21.06.2016

Lansare de carte - În ocnițe, Nicolae Sava, 26 iunie



Artistul Nicolaie Sava îşi lansează cartea de debut cu 114 rubaiate având titlul ÎN OCNIŢE,  alături de expoziţia cu ilustraţiile originale realizate pentru fiecare catren, o călătorie inedită în lumea de forme şi culori de sorginte bizantină. Cele 114 ilustraţii realizate pe format A4, în tehnica tempera pe hârtie, reprezintă letrina fiecărui rubaiat în care se dezvoltă, dezinvolt,  ideile filozofice, sau densele trăiri exprimate în  catren. Ilustraţiile au fost realizate de-a lungul a trei ani, în timpul liber, atunci când artistul cobora de pe schelă, în special toamna şi iarna, încărcat deja de suflul trăirilor şi al energiilor învăluitoare emanate de sfinţii pictaţi sau restauraţi.
Artist ancorat în realităţile vieţii sociale, cotidiene, a trăit fiecare eveniment important pe care l-a asimilat şi reflectat în creaţia sa, ca un martor activ în agora zilelor noastre, neputând trece nepăsător fără a lua atitudine.
Lansarea cărţii şi vernisajul expoziţiei vor avea loc duminică 26  iunie 2016, orele 16.00,  în cadrul Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti, sala de conferinţe şi foaierul Victor Ion Popa.
             Prezenţi la manifestare, academicianul Răzvan Theodorescu şi criticul de artă Pavel Şuşară vor vorbi despre autor şi despre cartea sa, iar Amalia Ciolan, actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti va recita versuri din volumul prezentat.
În cadrul manifestării, Corul Asociaţiei de Muzică Bizantină PSALTIS, dirijor Florin Leonte, va susţine un concert de muzică psaltică.


Mai multe informaţii:

Biroul Relații publice
021 317 91 03 / int. 178
                 

O IPOSTAZĂ A REVELAŢIEI

Cum putea Bunul Dumnezeu, în nemărginita Lui înţelepciune, să trezească-n mine, uitate impulsuri încă din copilărie, dacă nu printr-o minune!?
Pictam, la Cotnari, în sfântul altar al ultimei ctitorii a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, într-o toamnă târzie, pe la începutul lui noiembrie. Zi liniştită, dar mult încărcată de nori grei şi negri, ce atârnau ameninţători peste sat. Eram bucuros, liniştit, încrezător, abordând partea de jos a hemiciclului, cea cu sfinţii ierarhi. Până la prânz am împărţit spaţiul şi am desenat, apoi cu ajutorul ucenicilor, am sclivisit cerul şi l-am pictat.  După masa de prânz am purces la pictarea sfinţilor ierarhi. Lucram frenetic, aproape în transă, mânat de o forţă interioară de neoprit. Ucenicii scliviseau fiecare câte un sfânt, dădeau fondurile, iar eu puneam blicurile, rumenelile, accentuam desenul şi insistam mai ales asupra portretelor.  Târziu, foarte, spre miezul nopţii, am pus penelul jos, stors de vlagă, dar fericit. Terminasem de pictat tot ce desenasem în acea dimineaţă.
Dar s-a întâmplat ceva cu totul deosebit. Deschizând uşa bisericii, spre a pleca acasă, am rămas încremenit de frumuseţea priveliştii. Totul era alb imaculat, un alb strălucitor, rotund, pufos, ireal, luminat parcă din interior. Şi ninsoarea continua cu fulgi mari, înghesuiţi într-o  legănare ca o perdea ondulată. Fiecare fulg strălucea  în irizaţii de curcubee cristaline, ritmând sonor, un menuet sau o sonată. Contururile caselor şi obiectelor se estompaseră până la dispariţie. Cerul şi pământul se înfrăţiseră într-un tot lăptos, iar eu pluteam în imponderabilitate, copleşit de o linişte ameţitoare, ca o dulce beţie. Era beţia euritmică a existenţei însăşi.
Brusc m-am simţit inundat de o nemărginită bucurie, ce se transforma treptat în fericire.  Ritmul ninsorii, al căderii fulgilor de nea, intra în rezonanţă cu ritmul inimii mele şi venea de undeva din copilărie, apoi din prima tinereţe, când, prin timide încercări căutam a pune în rime, primele pâlpâiri ale unei iubiri curate.
Am plonjat în omătul imaculat ca-ntr-un ocean de fericire, lăsându-mă învăluit şi înfăşat de ninsoare,  ca de un giulgiu din cripte antice. Învolburările ameţitoare din  jurul meu, oscilau între piano-pianissimo şi alto-altissimo. Dintr-o dată, am recunoscut reverberând în mine, ritmurile de neconfundat ale rubaiatelor lui Omar Khayyam. Revelaţie! Iată calea!
Ajungând acasă, în căldura dulce-amăruie  a încăperii mirosindă a gutui, impulsionat şi de faptul că în piept, inima-mi nesăbuită tânjea după o codană, am aşternut aproape instantaneu, primul catren pe o hărtie şi am adormit fericit.
Aşa a început totul!!! Au urmat zile şi nopţi de insomnie, scriind, ştergând şi iar scriind pe unde apucam; în gară la Paşcani, în metroul din Bucureşti, în tren, în locuri inedite, acolo unde harul divin îmi turna cu multă dărnicie ideile, chiar şi pe schelă între două portrete de sfinţi. Eram obsedat de ritmuri, de rime, de acorduri insolite, care-mi umpleau mintea şi sufletul până la refuz.
Au trecut câţiva ani şi s-au adunat destule catrene.
Hai să le dau la tipar!
Din nou, pronia cerească m-a atins cu dragoste părintească. Mă gândeam la o copertă. Cum să fie, ce titlu să-i dau, ce font, vai, ce de întrebări! Şi când se învolburau mai vârtos întrebările mele, veni ziua în care în chip minunat am găsit răspunsul la întrebări.
În vara anului 2006, mergând în pelerinaj la mânăstirile din Bucovina, cu grupul de studenţi cu care lucram, am ajuns şi la Mănăstirea Suceviţa. Am admirat sfântul lăcaş,  ţinând şi o scurtă lecţie de tehnică a picturii în frescă, după care am vizitat muzeul mănăstirii. Am coborât apoi în sala de protocol unde maica stareţă ne aştepta la o socată.
În timpul discuţiilor, întrebat fiind ce mi-a plăcut mai mult din muzeul mănăstirii, am răspuns că tetraevangheliarele m-au impresionat cel mai mult.
Acesta a fost momentul în care, instantaneu, s-a produs declicul. Am realizat legătura catrenelor mele cu miniaturile din tetraevangheliare. Trebuia să realizez letrinele la fiecare catren. Dar nu orice fel de letrină, ci una de inspiraţie bizantină, pe format A4, în interiorul căreia urma să ilustrez  conţinutul catrenului.
      Au urmat ani în care, în lunile de iarnă, când nu mai lucram pe schelă, am elaborat mai întâi desenele tuturor letrinelor, ca mai apoi să  încep munca migăloasă de realizare cromatică.
S-a închegat astfel o lucrare deosebit de amplă, rezonând cu complexitatea trăirilor mele izvorâte din  acumulările unei vieţi tumultoase, un rod al perseverenţei migăloase, nedisimulând  bucuria de a oferi semenilor nuditatea sufletului meu cu bune şi rele.


NICOLAE SAVA