09.01.2017

Expoziția ”GRĂIT-AU CERURILE ȘI PRIN OAMENII PĂMÂNTULUI”, 15 ianuarie - 26 februarie



**Fiecare popor stă pe umerii vremilor trecute**
Mihai Eminescu

Asociația Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP în colaborare cu Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și Universitatea Naţională de Arte București - Departamentul Artă Murală vă invită să participați, ca în fiecare iarnă, la o expoziție asemenea unei întâlniri de familie, după sărbători, în cadrul căreia vom povesti prin imagini căutările noastre de atelier sau realizările din anul ce tocmai s-a sfârșit.

"Pictura este ca o poezie mută [...]" - sperăm că vom demonstra împreună că prin linie și culoare poate fi spusă una dintre cele mai frumoase povești.

Organizată de Ziua Culturii Naționale, expoziția va încerca să evoce contribuția noastră la cultura omenirii, de la simbolistica pe care o regăsim în cultura preistorică și antică și de la ctitoriile medievale care sunt considerate până astăzi capodopere ale artei europene, până la arta contemporană de factură/inspirație religioasă în formele ei cele mai diverse.

Artiștii expozanți vor participa cu lucrări de artă realizate în tehnici tradiționale sau moderne: icoană, pictură, grafică, sculptură, planșe pictura murală sau restaurare, etc. Vor fi expuse și planșe de restaurare în scopul de a atrage atenția asupra importanței conservării patrimoniului artistic și a actului de restaurare. Chiar dacă restaurarea nu garantează veşnicia monumentelor de artă, intervenția restauratorului asigură continuitatea monumentului sau a bunului cultural servind, astfel, atât cultura cât şi religia. Prin planșele expuse va fi amintit aportul adus de către membrii filialei noastre la conservarea/restaurarea unora dintre cele mai importante monumente din România.

Vernisajul va avea loc duminică 15 ianuarie 2017, orele 15.00, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Sala și Foaierul H.H. Stahl, Șoseaua Kiseleff, nr. 30.  Vor prezenta criticul de artă dr. Marius Tita și părintele dr. Florin Șerbănescu, consilier patriarhal.
Expoziția va fi deschisă publicului până în data de 26 februarie, de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

CURATOR
Florian Mihăilescu

COORDONATORI MANIFESTARE
Cristian Olteanu, Florin-Ionuț Filip

CO-ORGANIZATOR
Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti"

PARTENERI
Universitatea Naţională de Arte București - Departamentul Artă Murală


-- 
Cu stimă,
Cristian Olteanu

Tel: 0723-500-359