Ce putem vizita la Muzeul Satului? Bordeiul Castranova, Dolj, Secolul al XIX-lea

Satul Castranova se află în nord-vestul Câmpiei Romanaţilor, la distanţă egală de Craiova şi Caracal. În apropierea localităţii se află vestigiile unui castru roman, de la care satul şi-a luat mult mai târziu numele. Ocupaţiile locuitorilor au fost agricultura şi creşterea vitelor. În decursul timpului, terenurile agricole s-au mărit ca urmare a defrişării pădurilor de stejar preponderente în zonă. Din punct de vedere tipologic, Castranova este un sat adunat, cu unele ramificaţii pornind din uliţa principală.

Cei mai mulţi locuitori din zona Romanaţi au fost în epoca feudală aserviţi de către marii proprietari de pământ, satul Castranova fiind atestat documentar în timpul domniei lui Mihai Viteazu ca sat domnesc. Aici, în sudul tarii, în preajma Dunării a supravieţuit până în primele decenii ale secolului XX bordeiul, un tip arhaic de locuinţa, identificat încă din neolitic pe întreg teritoriul Europei. Perpetuarea acestui sistem constructiv s-a datorat şi condiţiilor social-istorice vitrege: în acest perimetru au fost frecvente incursiunile turceşti care distrugeau aşezările, incendiindu-le.

Bordeiul din satul Castranova a fost transferat în muzeu în anul 1949. Construit la jumătatea secolului al XIX - lea bordeiul ilustrează diferenţierile sociale existente în rândul ţărănimii Planul cuprinde 4 încăperi: "gârliciul" în pantă, camera "la foc", camera de locuit şi "celarul". Din punct de vedere constructiv, pereţii longitudinali sunt făcuţi din blăni masive de stejar care căptuşesc groapa, excavată şi hidroizolată prin arderea de lemne. Pereţii transversali sunt executaţi din cărămida, în ei fiind încastrate cele 4 furci care susţin grinda principală a construcţiei. Acoperişul este în doua ape, cu o şarpanta din trunchiuri de stejar cioplite cu barda ("mârtaci"), peste care s-au pus straturi succesive de trestie, paie şi pământ. Intrarea în bordei este realizata printr-un gârlici în pantă, flancat de două "cosoroabe" sculptate în formă de cap de cal. Coborând pe panta gârliciului, se intră în camera numita "la foc", unde, în colţul din dreapta, se află vatra cu horn larg. Pe vatra şi în preajma ei sunt expuse o serie de obiecte legate de prepararea, păstrarea şi servirea hranei, precum ţestul de lut, frigări, pirostrii, cauce, căldări, tigăi, oale, străchini şi tiugi.

Din camera "la foc", se intra în "celar" (depozitul de alimente cu butoaie, lăzi şi hambare) şi în camera de locuit. În această încăpere se află o "sobă oarbă" (cu gura de alimentare în camera alăturată, "la foc") şi diverse piese de mobilier lucrate în zonă (lăzi de zestre, poliţe). Ţesăturile tradiţionale - scoarţe şi chilimuri din lână, decorate cu motive geometrice florale, zoomorfe şi antropomorfe - împodobesc interiorul, conferindu-i căldură, frumuseţe şi specific zonal. Din rândul pieselor de port se remarcă catrinţele femeieşti, cu alesături bogate şi cojoacele de mireasă, lucrate de vestiţi cojocari de la Vădastra şi Vişina.

Ce putem vizita la Muzeul Satului? Bordei Răpciuni, jud. Neamţ, sec. al XIX-lea

Este o casă de tip vechi, de proporţii reduse, provenind dintr-un sat aşezat  la poalele masivului Ceahlău, transferată în muzeu în anul 1957. Construit la începutul secolului al XIX-lea, bordeiul Răpciuni are o arhitectură simplă, cu prispă deschisă pe două laturi şi pereţii din bârne necioplite, îmbinate la colţuri în cheutori rotunde. Acoperişul în patru pante repezi, cu streaşină largă pentru protejarea prispei, este realizat din şindrilă simplă fără crestături, aşezată la două rânduri.

                    

Interiorul este echilibrat, cu pereţii tencuiţi şi văruiţi, tavanul fiind din scânduri de brad cu grinzi aparente. Cuptorul cu vatră constituie centrul de greutate al locuinţei, astfel că în funcţie de el sunt aranjate celelalte piese ce formează interiorul: patul, lada de zestre, laviţa, masa joasă, colţarul şi cuierul.

Alături de casă se distinge surla considerată de specialişti că ar fi unul din primele tipuri de locuinţă ridicată de om la suprafaţa solului. Surla este folosită, în mod frecvent, ca adăpost sezonier pentru păstori, lucrători la pădure sau pentru gospodari când strângeau fânul în timpul verii de pe terenul aflat la o distanţă mai mare de sat (la aproximativ 15-20 km). Unii săteni au folosit-o ca bucătărie de vară, fiind aşezată în apropierea casei, aşa cum se prezintă în muzeu.

Întreaga gospodărie este înconjurată de un gard din ţăruşi de brad, intrarea în gospodărie făcându-se printr-un „pârleaz“, element caracteristic pentru o zonă de munte.

 

Ce putem vizita la Muzeul Satului? Gospodăria Berbeşti, Maramureş, 1775

Provenind dintr-o frumoasă aşezare românească de pe valea Marei, gospodăria din satul Berbeşti este formată din: casă de locuit, grajd cu şură, coş pentru porumb, colejnă pentru adăpostirea uneltelor şi a oilor în timpul iernii, precum şi şopru cu corfă - construcţie ingenioasă pentru păstrarea fânului. Gospodăria, reconstruită în Muzeul Satului în anul 1962, este reprezentativă pentru cultura materială şi spirituală a Maramureşului, zonă bogată în valoroase monumente arhitectonice din lemn, ridicate de meşteri iscusiţi, precum "Paşco de pe Sălaje", cel care la 1775 s-a semnat pe  „grinda meşter" a casei expuse în muzeu.

Impresionante prin proporţii, construcţiile ce alcătuiesc gospodăria din Berbeşti sunt ridicate din scânduri masive, cioplite în lemn de stejar. Toate componentele gospodăriei sunt împrejmuite cu un gard împletit din nuiele de alun, gard adăpostit sub un acoperiş de şindrilă. O poartă înaltă, dublă, sculptată cu măiestrie din lemn de stejar , datată 1903 , completează ansamblul. Motive decorative specifice zonei : torsada, dintele de lup, rozeta, precum şi motive simbolice de un mare rafinament: soarele, luna şi motive antropomorfe sunt prezente pe elementele constitutive ale porţilor, pe ancadramentele uşilor şi ferestrelor.

Gospodăria din Berbeşti, prin construcţiile şi inventarul de unelte şi obiecte, evidenţiază ocupaţiile principale ale locuitorilor: creşterea vitelor, agricultura şi lucrul la pădure.

Planul locuinţei cuprinde trei încăperi: camera de locuit sau casa, tinda rece şi cămara pentru alimente, aliniate de-a lungul unei prispe deschise, pe stâlpi sculptaţi şi uniţi prin arcade.

Camera de locuit este dotată cu o vatră liberă, cuptor şi "prichici", un loc amenajat lângă sobă, spre perete, o platformă,  pe care se puteau odihni în zilele geroase de iarnă copiii sau bătrânii. Interiorul se caracterizează printr-un mobilier simplu şi funcţional: patul dispus pe o latură, laviţele aşezate în unghi drept, masa în centrul încăperii înconjurată de scaune comode. Specificul sistemului decorativ este dat de culmea sau ruda, cu ţesături policrome, aşezată deasupra patului, de farfuriile şi ulcioarele din centrul Vama, lucrate în culori vii, aşezate în cuiere şi de ţesăturile din lână în culori vegetale, aşezate pe paturi.