UNUL DINTRE MARII ÎNȚELEPŢI AI OLTULUI A
PLECAT DINTRE NOI…
NICOLAE
M. NICA
(1917-2014)
Echipa Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” îşi
exprimă regretul profund pentru pierderea creatorului popular Nicolae M. Nica,
unul din cei mai vechi meşteri populari din ţară – prelucrarea artistică a
lemnului, fondatorul muzeului sătesc de la Chilia.
Dumnezeul să îl odihnească în pace!
Direcţiunea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
Bucureşti, 9 iulie 2014
Despre Nea
Nică…
Atunci când primești o veste neverosimilă care te zdruncină din toate fibrele
ființei e greu să te aduni și să te străduiești să scrii la timpul
trecut despre un Om care nu a trăit degeaba pe acest pământ. Aflat la vârsta
marilor înțelepți Nicolae M. Nica Nica a
plecat dintre noi…
Pe 8 iulie 2014, în jurul prânzului,
„ciochia” sa miraculoasă a încetat să mai cioplească și să încrusteze Timpul. Având conştiinţa posterităţii,
împărtăşind filosofia pământului şi avându-l deasupra frunţii sale pe Dumnezeu,
„Nenea Nica”, cum îi plăcea să îi spună copiii satului natal, s-a strămutat de
ieri în Cerurile Oltului.
Era născut la 7 februarie 1917 în
Chilia din Făgeţelu Oltului, într-o familie de ţărani harnici, părinţii săi
Marin şi Floarea, oferindu-i ca repere în viaţă cinstea, omenia şi cultul
muncii. Copil fiind a auzit pentru prima dată cântecul neasemuit al ciocârliei,
înălţându-se spre infinit, în pădurile Ciorâcăi şi în lunca Vezii. A lăcrimat
ascultând întâmplări povestite de înţelepţii satului său natal şi a făgăduit să
îndeplinească în existenţa sa testamentele străbunilor săi. Întărit de
atingerea aspră a vremurilor şi-a dorit să nu lase scânteia din vatra
părintească să se stingă. A primit
harul dumnezeiesc al înveşnicirii ca
„cioplitor de gânduri” în lemn şi os.
Destinul l-a avut mereu în cumpănă
însă niciodată nu s-a trădat pe sine. A fost încorporat pentru efectuarea
stagiului militar în martie 1939. Calvarul celui de al doilea război mondial a
determinat mobilizarea sa
pentru luptă la 29 iunie 1940. A participat direct la Campania din Est având
gradul militar de sergent. A lăcrimat de emoţie la trecerea Prutului şi
eliberarea Basarabiei.
La 24 noiembrie 1943, cu ocazia
luptelor de la Melitopol a fost declarat dispărut de război. Realitatea amară a
fost că a căzut prizonier şi a trebuit să lupte pentru viaţă şi demnitate umană
în iadul lagărelor ruseşti. Despre această Golgotă personală, Nicolae M. Nica,
ne-a scris atunci când îl felicitam la aniversarea a 86 de ani, în următorii
termeni: „Vă fac contestaţie! Din cei 86 să scoateţi 5 ani de prizonier, adică
1943-1948. Apoi mai scoateţi 3 ani de război, 1941-1943, şi rămâne 76. Trec de
la mine 2 ani de armată şi alţi ani premilitara (1936-1939). Ce ziceţi îmi
acordaţi contestaţia?! Ne jucăm cu anii. Doresc ca nimeni să nu mai petreacă
aşa timpuri cum le-am petrecut eu şi mulţi din generaţia mea.”
La 25 mai 1948 a fost eliberat
din prizonierat şi a revenit în ţară. Între 1959-1962 a urmat cursurile Şcolii
Populare de Artă din Piteşti, specializarea sculptură. După 1965 s-a dedicat
activităţii de cercetare şi colecţionare a unor vestigii istorice din satul
natal, fiind cel care a înfiinţat la 1 iunie 1979 Muzeul Sătesc din Chilia,
contribuind în mod direct la salvarea patrimoniului istoric şi etnografic din
nordul judeţului Olt.
Nicolae M. Nica ne mărturisea cândva
cu emoţie: „De tânăr am vrut să fac în satul meu muzeu.
Mi-am dat seama cât de important este ca lucrurile să se păstreze ca martori
tăcuţi ai vremurilor. Eu am citit mult ca să-mi dau seama de când datează
localitatea noastră, iar prin probele pe care le-am descoperit şi care se afla
aici, în muzeu (cinci topoare de piatră cu orificiu, silexuri, pumnale, cruci
de morminte) şi prin alte dovezi ştiinţifice, pot dovedi că localitatea noastră
este mai veche decât o atestă documentele. Când
am venit aici, în ’48, m-au primit ca pe un comunist; au vrut să-mi dea
servicii pe care eu nu am putut să le accept: fie să iau declaraţiile de la
oamenii de prin sat, fie să spun care sunt cei care vorbesc împotriva colectivizării.
După ce le-am spus că nu pot să fac aşa ceva, am zis ca vreau să fac un muzeu,
la care mi-au răspuns în batjocură: «Măi prăpăditule, te-ai născut tu să faci
muzeu?». Apoi, tot în 1948, am hotărât plecarea de aici. Am luat două zăvelci
ale mamei, o ladă de zestre, o masă rotundă dintr-un lemn şi ceva mărunţişuri.
Cu ele am umblat din toamna lui ’48 în Piteşti, apoi la Ştefăneşti, iar în 1979
am revenit la Chilia şi am deschis o expoziţie cu tot felul de lucruri. În
perioada amintită până la întoarcerea mea aici am făcut şcoala populară de artă
pentru a-mi îmbogăţi cunoştinţele despre artă, am studiat tratate de istorie
pentru a şti mai multe despre Chilia şi m-am gândit să fac totuşi muzeul aici,
nu la Goleşti, unde am fost chemat să-l fac, pentru că la Goleşti erau
Brătienii, fraţii Goleşti, Liviu Rebreanu, iar eu am zis că nu puteam fi pe
lângă ei…”
În perioada 1994-2003 şi-a desfăşurat
activitatea în cadrul Muzeului Judeţean Olt, îndeplinind funcţia de custode al
filialei de la Chilia-Făgeţelu. A participat de-a lungul timpului la numeroase
manifestări cultural-artistice judeţene, naţionale şi internaţionale -
expoziţii personale, de grup, simpozioane, colocvii, târguri ale meşterilor
populari - de fiecare dată reprezentând cu onoare judeţul Olt. Premiile
obţinute, originalitatea şi valoarea creaţiei sale artistice au determinat
alegerea sa ca membru de onoare al Academiei de Arte Tradiţionale „ASTRA” din
Sibiu. Pasiunea pentru desluşirea tainelor meşteşugului lemnului l-au situat
întotdeauna în atenţia mass-mediei, numeroase documentare de televiziune
imortalizând pentru posteritate existenţa sa ca personalitate inconfundabilă a
meleagurilor oltene.
A fost fondatorul Fundaţiei Culturale
„Nicolae M. Nica”, prin intermediul căreia a fost preocupat de înfiinţarea unei
biblioteci şcolare şi inițierea unor cursuri de
arte şi meserii pentru tineri (sculptură în lemn, ţesut-cusut), în comuna
Făgeţelu, judeţul Olt. În anul 2006 a fost declarat „Cetățean de Onoare” al județului Olt.
Am avut privilegiul de a cunoaște mulţi dintre „robii frumosului”, cum inspirat i-a numit
cineva pe marii noştri creatori populari. Nicolae M. Nica are și va avea în sufletul nostru un loc aparte... Nu am mai
cunoscut un om care să trăiască cu atâta intensitate în spațiul pur al satului românesc.
Astăzi, când timpul nu a mai avut
răbdare, ne rugăm bunului Dumnezeu să-l ierte „de greșelile făcute cu voie sau fără de voie”. Să îl amintească la
judecata veacurilor pe cel care a purtat cu mândrie, pânâ în ultima clipă,
albul imaculat al portului românesc. Să îî odihnească mâinile-i de aur care au
iscodit lemnul, arama și osul pentru a ne
învăţa copiii ceea ce însemnă filosofia tăranului român, arta și tradiția neamului românesc.
Ne-a făcut părtaşi la unul
dintre cele mai frumoase testamente artistice. Un cuvânt lăsat cu limbă de
moarte de moşii şi strămoşii săi ţărani din Chilia Făgețelului: „Nu e nevoie să lăsăm prea mult, dar să lăsăm ceva care să-i facă pe
urmaşi să gândească că e bine de păstrat, că e frumos de admirat. Lucrările
mele prezintă ceva care dă căldură simţului uman, dă viaţa pe care o trăieşte
ţăranul. În fiecare lucrare se simte ceva din el, din activitatea lui. Am plâns
odată în expoziţia muzeului, că un copil, neîndemnat de nimeni s-a dus şi a
pupat o sculptură din lemn. Ce a simţit el, acest copil?”
Acesta a fost Nicolae
M. Nica, Omul şi Românul pentru care vom avea veşnic
sentimentul că nu am făcut absolut nimic. Mulţumim Marelui Creator că a existat
şi că ne-a dat voie să sorbim din „apa vie” a fântânii sufletului său
nepereche.
„Sfinxul” de la Chilia a trăit şi a
mânuit „ciochia fermecată” pentru mântuirea noastră… Dumnezeu să îl odihnească!
Dr. Laurențiu GUȚICĂ
Director Muzeul Judeţean Olt
