22.11.2016

Lansare de carte, joi, 24 noiembrie, ora 13.00



Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” vă invită  joi, 24 noiembrie, ora 13.00, Sala Victor Ion Popa, la lansarea volumului  De la Oituz la Verdun, autor locotenent colonelul în rezervă Alexandru Teodoreanu. Lansarea va avea loc în cadrul evenimentului organizat cu ocazia Aniversării Centenarului Primului Război Mondial Eroii satelor – povești de război.
Cartea „De la Oituz la Verdun” este un document-mărturisire despre un soldat al Armatei României, luptător în primul război mondial, este un portret spațio-temporal al lui Teofil Moraru, în aparență un fiu simplu de țăran plugar dintr-un sat transilvan, în realitate o personalitate extrem de complexă și eficace, este o dovadă, dacă mai era necesară una, că eroii sunt mai utili și mai mobilzatori atunci când se întorc acasă sub scut.
Autorul cărții, format ca ofițer de artilerie, dar și absolvent de ASE, a fost și a rămas un pasionat de istorie și de cultură, a dedicat o mare parte a vieții cuvântului scris, mai întâi ca cititor înflăcărat, apoi ca editor de carte, autor de numeroase articole în diverse publicații, iar acum în fața dumneavoastră, ca autor de carte.


Mai multe informaţii: 021 317 91 03 / int. 178, 290