15.11.2016

Opera unui artist: Rita Shapira... văzută prin ochii copiilor, 16 noiembrie – 4 decembrie






            În perioada 16 noiembrie – 4 decembrie 2016 Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti" desfășoară concursul-program  „Opera unui  artist: Rita Shapira văzută prin ochii copiilor”.
 Artista Rita Shapira s-a născut la Bucureşti, unde a studiat sculptura la Şcoala de Artă cu profesorul Corneliu Medrea, care i-a devenit mentor. Până în 1972, dată la care a emigrat în Israel, a participat la Saloanele anuale de artă decorativă, la expoziţii personale şi de grup. A realizat între 1965-1966, pentru Spitalul Clinic Dr. George Marinescudin Bucureşti decoraţiuni interioare şi un splendid mozaic în suprafaţă de 13,5 mp.
 Lucrări ale sale se află în colecţii particulare și ale unor mari muzee din Canada, Mexic, Statele Unite ale Americii, Elveţia, România, Israel, iar acum...și în Muzeul Satului. Aceasta a făcut o donație importană Muzeului în anul 2012 și continuă să doneze recunoscând că ”...a fi colecţionar e o boală grea, pe care domnia sa se pare că a contactat-o încă de la vârsta de 16 ani, când, adolescentă fiind, a început să colinde cu rucsacul în spate satele din mai toată România. Strădania sa, alimentată de dorinţa şi iubirea de frumos, întâlnită în toate categoriile de obiecte de artă populară, a fost concretizată şi în organizarea unei camere româneşti în cadrul unui muzeu din în oraşul Lod, Israel.”

În cele 21 de sculpturi execultate în bronz și marmură, tema preferată este mereu leagată de materinitate și lumea inocentă a copilăriei, neatinsă de viciile vieții și încântătoare prin candoare. O imagine a operei artistei precum și mai multe detalii se regăsesc pe site-ul www.ritasapira.ro.

            Concursul se desfășoară după următorul calendar:
·        16 – 27 noiembrie – Acces la sculpturile artistei Rita Shapira (Clădirea Administrativă, Kiseleff 30): Copil, Copil cu jucărie – minge, Familie, Mama cu copilul, Copilul cu pisica, Maternitate – Viitorul copiilor;
Sunt așteptați copii și tineri cu vârste cuprinse între 3 – 14 ani;
Accesul la expoziția de sculpturi semnate Rita Shapira este gratuit, în programul de funcționare al Muzeului – L - D – 9.00 – 17.00;
·        28 - 29 noiembrie preluarea desenelor de către Biroul Programe Culturale
(Clădirea Administrativă, Kiseleff 30)
·        30 noiembie – 1 decembrie – jurizare realizată de artista Rita Shapira;
·        4 decembrieFestivitatea de premiere și Expoziție (Clădirea Administrativă, Kiseleff 30) cu toate lucrările copiilor, moment în care vor fi premiate locurile I, II, III. Premierea se va realiza la ora 11.00 în cadrul programului Târgul de cadouri de Moș Nicolae. Copiii vor avea parte de momente artistice, surprize și o expoziție cu un curator special...chiar artistul Rita Shapira care va oferi drept premiu lucrări semnate de aceasta, pentru locurile I, II, III. De asemenea, artistul le va oferi și o mică lecție de educație plastică.

Programul zilei de 4 decembrie 2016:

·        La ora 10.00 copiii sunt invitaţi la o piesă de teatru de umbre – Legenda lui Moş Nicolae.
·        La ora 11.00, în Foaier Lena Constante, artistul plastic Rita Shapira vă invită la vernisajul expoziţiei.
·        La ora 13.00 copiii vor primi daruri muzicale, într-un frumos moment artistic.


Mai multe informaţii:
Biroul  Programe culturale: 021 317 91 03/int. 191
Andreea Majuru