"Serile Sinapsa - Între poezie şi iconografie", vineri, 20 februarie, orele 18.00

Astăzi se împlinesc 135 de ani de la naşterea lui Dimitrie Gusti

De-a lungul vieţii sale a ocupat funcţii importante în plan academic, cultural, politic şi social. A fost şi a rămas, Profesor, toate celelalte activităţi ale sale găsindu-şi rost şi temei în exigenţele carierei lui profesorale guvernată de îmbinarea dinamismului cu obiectivitatea

         Poate cel mai însemnat lucru pe care la-a făcut este faptul că dăruit celor ce au trecut şi trec prin Bucureşti, au locuit sau locuiesc aici, români şi străini deopotrivă,  un sat - simbol al tuturor satelor din România - Muzeul Satelor Româneşti - unde vizitatorii regăsesc şi astăzi liniştea ptriarhală a aşezărilor de la munte, deal, câmpie sau mare, frumosul izvorât în clipele de răgaz din mâinile aspre ale săteanului, bucuria vieţii la ţară şi, mai ales, o veritabilă lecţie de patriotism.

         În urmă cu aproape opt decenii Dimitrie Gusti şi-a imaginat un muzeu sociologic, considerat de contemporanii săi şi de specialiştii în muzeologie drept o premieră mondială.

După douăzeci de ani de la fondare, în1946, Gusti scria: „Însemnătatea lui pedagogică, socială şi naţională, tocmai prin caracterul de document viu, al stărilor în fiinţă, cu înregistrarea tuturor schimbărilor aduse de dezvoltarea economică şi culturală” ar fi fost „cu desăvârşire, în afară de aceea a muzeelor de etnografie sau de artă naţională”.

            Istoria a curmat nemilos gândul marelui savant de a realiza nu unul ci două muzee, cel al satului de început de veac douăzeci şi cel care să redea ideile ştiinţifice novatoare, desprinse din anii de studiu îndelungat asupra comunităţilor rurale, satul Model.

Transformat succesiv, muzeul care poartă astăzi numele celui care cu generozitate i-a dat viaţă, este în continuare lecţia vie şi intuitivă pusă în slujba celor care studiază sau a celor care, în căutarea linişti interioare şi a frumosului, îi trec pragul.

             Dimitrie GUSTI (13 februarie 1880- 30 octombrie 1955), filosof, sociolog, estetician a fost, rând pe rând, publicist, conferenţiar, preşedinte al Institutului Social Român, director al revistei “Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială”, director al Casei Culturii Poporului, academician, vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Academiei Române, preşedinte al Casei Autonome a Monopolurilor, preşedinte al Oficiului Naţional al Cooperaţiei, preşedinte al Societăţii de Radiodifuziune, decan al Facultăţii de Litere, ministru al Instrucţiei Publice, director general al Fundaţiei Culturale Regale „Principele Carol” şi autor de lucrării cu conţinut didactic; a fost şi a rămas, Profesor, toate celelalte activităţi ale sale găsindu-şi rost şi temei în exigenţele carierei lui profesorale guvernată de îmbinarea dinamismului cu obiectivitatea; principala sa atenţie s-a îndreptat asupra studenţilor, pe care s-a străduit să-i deprindă cu mânuirea instrumentelor şi a tehnicilor de lucru, a literaturii de specialitate, în aşa fel încât aceştia, ajunşi la rândul lor specialişti, să poată creea ei înşişi, ştiinţă; a conceput o metodă originală de cercetare a unităţilor sociale, simultan obiectivă, erudită şi concretă, pe care a aplicat-o, el însuşi, la studiul societăţii româneşti; a organizat cercetările sociale în cadrul universitar şi în afara lui, făcând, prin Institutul Social Român, educaţia unei întregi generaţii, deschizând drumul cercetărilor privind problemele sociale. Prin cursuri, conferinţe, seminarii şi campanii de lucrări, a format cercetătorii vieţii sociale şi specialiştii în diferite domenii ale ştiinţelor sociale, capabili să înţeleagă ansamblul fenomenelor în care se integrează disciplina lor, deprinzându-i cu condiţiile muncii ştiinţifice: informaţia bibliografică, utilizarea corectă a materialului, ţinuta demnă şi obiectivă a discuţiilor; ca profesor şi decan, a organizat viaţa universitară, înfiinţând numeroase instituţii de orientare şi ajutorare studenţească; în calitarea sa de director al Casei Culturii Poporului şi apoi al Fundaţiei Culturale „Principele Carol”, s-a aplecat asupra culturii poporului. A întreprins o acţiune vastă, neobosită şi entuziastă, de reformă socială, pentru organizarea vieţii culturale româneşti, prin cooperarea specialiştilor şi prin stimularea activităţii creatorilor de valori, urmărind, în acelaşi timp, organizarea culturii înalte, a culturii poporului şi a cooperării dintre elite şi popor; a organizat cultura superioară (Academia Română, Senatul cultural, bibliotecile publice), înlesnind cooperarea intelectuală internaţională (schimburi intelectuale cu asociaţiile sociologice străine şi cu fundaţiile sociale internaţionale, conferinţe, congrese internaţionale); a organizat cooperaţia, în calitatea sa de preşedinte al Oficiului Naţional al Cooperaţiei; ca preşedinte al nou apărutei instituţii, Radiodifuziunea, a înfiinţat “Universitatea Radio”, adevărată tribună a intelectualităţii româneşti interbelice, o mare provocare atât pentru ascultătorii veniţi în contact pe calea undelor cu elitele intelectualităţii, cât şi pentru moderatorii nevoiţi să-şi adapteze stilul şi tematica conferinţelor astfel încât să fie pe înţelesul tuturor receptorilor, care se încadrau în diferite categorii sociale şi care aveau un grad diferit de pregătire, de la analfabeţi până la intelectuali; organizator şi conducător al campaniilor de cercetări monografice, al echipelor studenţeşti ale Fundaţiei Regale „Principele Carol” şi al revistei “Sociologie românească”, a militat pentru cunoaşterea concretă a realităţilor româneşti, şi îndeosebi pentru îndrumarea intelectualilor spre cunoaşterea vieţii satelor, ca şi pentru ridicarea culturală a acestora, cu ajutorul muncii organizate a elitelor culturale; a organizat propaganda culturală a ţării prin participări prestigioase la Expoziţiile Internaţionale de la Barcelona şi Dresda şi Expoziţiile Universale de la Paris şi New York.

Dragobetele – Ziua îndrăgostiţilor la români, 21-24 februarie 2015

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Asociaţia Brand de Ţară vă invită, în perioada 21 – 24  februarie 2015 să sărbătorim împreună Dragobetele – Ziua îndrăgostiţilor la români, eveniment ce face parte din proiectul cultural  Anotimpuri la Muzeul Satului: Primăvara. Sărbătorile Tinereţii.

Dragobetele, numit şi Cap de primăvară, Cap de vară, fiul babei Dochia, cumnat cu Lăzărică, Sânt Ion de primăvară, Ioan Dragobete, Drăgostitele, Năvalnicul, Dragomir, Dragomiru-Florea sau logodnicul păsărilor se sărbătorea în satele româneşti  în date ce diferă de la o zonă  etnografică la alta  - 24 şi 28 februarie, 1, 3 şi 25 martie şi  marca începutul anului agricol.

Figură pozitivă, simbol al primăverii , patron al dragostei şi al bunei dispoziţii în tradiţia populară românescă şi  identificat cu zeii antici ai iubirii,  Dragobetele este un tânar frumos şi puternic, un zburător  ce se arată în visele celor îndrăgostiţi la început de primăvară.

Dragobetele este ziua constituirii perechilor, sărbătoarea dragostei şi a fertilităţii atât la animale cât şi la oameni. Se spune că acum ursul iese din bârlog şi îşi caută perechea, păsările încep să-şi construiască cuiburile şi asemeni lor, fetele şi flăcăii se îndrăgostesc.

În unele zone, în prima zi a lunii Martie, fetele şi femeile tinere strângeau  apă din ultima zăpadă a iernii, numită şi zăpada zânelor ca să se spele tot anul pentru a fi frumoase şi drăgăstoase, dar şi cu cu apa de pe florile de fragi , ca să fie plăcute şi văzute când merg la  petreceri şi joc peste an – “Floare de fragă/ Din luna lui Martie/ La toată lumea să fiu dragă/ Urâciunile să le despart”.

Cete de fete şi flăcăi, chiuind şi hăulind se adunau la pădure pentru a culege primele flori ale primăverii ce erau păstrate la icoane până la Sânziene şi folosite în farmece de dragoste. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri,  în jurul cărora tinerii stăteau şi vorbeau. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând urmărite de câte un băiat îndrăgostit, obicei numit zburătorit. Dacă vreo fata era prinsă,  iar băiatul era îndrăgit acesta era  sărutat în văzul tuturor, de unde şi expresia Dragobetele sărută fetele!. Sărutul simboliza logodna celor doi, Dragobetele fiind un prilej  prin care cei doi îşi afişau dragostea în faţa comunităţii.

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor exista credinţa ca în acestă zi tinerii  trebuie să glumească şi să respecte sărbătoarea, pentru a fi îndrăgostiţi tot anul.

În această zi, nu se cosea , nu se lucra la câmp şi se făcea curăţenie generală în casă, pentru ca tot ce urma să fie cu spor. Oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă care nu se sacrificau în acestă zi pentru că, astfel, s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Sărbătoarea era ţinută ca să le meargă bine: păsările să se înmulţească, să fie sănătoase şi să aducă folos. Dragobetele este cel ce îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

De Dragobete, pe 24 februarie este şi marea sărbătoare a calendarului creştin - Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul. 

Programul manifestării cuprinde: expoziţia de fotografie Dragobetele sărută fetele!, aflată la a patra sa ediţie şi deschisă publicului în Sala Gheorghe Focşa; prezentări de costume, spectacole de cântece şi dansuri ;  şedinţe foto pentru perechile de îndrăgostiţi; ateliere de creaţie pentru copii; concursuri cu premii. 

Veniţi să vă întâlniţi cu meşterii populari în târg, să vă îndulciţi cu turtă dulce şi plăcinte şi să cumpăraţi cele mai frumoase mărţişoare!

Veniţi la Muzeul Satului să sărbătorim cu bucurie Dragobetele,  Ziua românească a îndrăgostiţilor!