ANIVERSAREA MUZEULUI SATULUI - 78 DE ANI*
*(17 mai 1936 – 17 mai 2014)
16 - 18 mai
Program
dedicat ctitorilor Muzeului Satului, prilej de descoperire şi cunoaştere a
istoriei şi patrimoniului muzeului (expoziţie etnografică,
demonstraţii
ale meşterilor populari, spectacole muzicale, coregrafice, de teatru şi poezie,
lansări
de carte).
NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR
După
amiaza muzeului
17 mai
Proiect
ce face parte din programul NOAPTEA
EUROPEANĂ A MUZEELOR, coordonat de Direcţia
Muzeelor din Franţa,
destinat publicului larg pentru cunoaşterea şi descoperirea colecţiilor
muzeului. Vor avea loc spectacole de muzică şi joc popular românesc,
târgul meşterilor populari, ateliere de
creaţie, expoziţie de fotografie şi stand de carte.
Program gratuitate – 15.00
– 19.00
ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MUZEELOR – a 37-a ediţie
18 mai
Program
adaptat conform tematicii propusă de ICOM pentru sărbătorirea aniversării Zilei Internaţionale
a Muzeelor, anul 2014 aduce a 37-a ediţie a acestei sărbători (1977) pentru a
informa publicul cu privire la rolul muzeelor în dezvoltarea societăţii.
Va fi
oferit publicului un program de spectacole de muzică populară şi
muzică
clasică,
târg cu meşteri populari, lansări de carte etc.
Program – 9.00 – 19.00