Pe 21 mai
2014, de la ora 18:00, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în
parteneriat cu Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Anton Pann şi Centrul
Cultural Turc „Yunus Emre” îi aşteaptă pe iubitorii de muzică veche la un
eveniment deosebit marcat de lansarea celui de-al V-lea album al Formatiei
Vocal-Instrumentale de Muzica Veche Anton Pann – Kara Eflak - De la Bucuresti si pana la Stanbul.
Evenimentul este realizat cu ocazia Anului Brâncoveanu
şi în cadrul Programului Aniversar -
Zilele Muzeului Satului – 78 ani de existenţă!
Zilele Muzeului Satului – 78 ani de existenţă!
di
Lansarea albumului va fi precedată de o Conferinţă
de presă care va avea loc la ora 17.30, la Sala de expoziţii „Gheorghe Focşa”,
Kiseleff, nr. 28, din incinta Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Concertul va avea loc începând cu orele 18.00 la
Scena Dumitra din incinta Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Un moment inedit îl va constitui „împletirea”
armonioasă a unor compoziţii baroce cu muzica clasică, orientală (din secolele
XVII-XIX), prin utilizarea instrumentelor specifice perioadei şi prin iscusinţa
artiştilor profesionişti ce vor transpune, pentru trei sferturi de ceas,
publicul participant, în atmosfera curţilor domnitorilor români ai acelor
timpuri.
Seara va fi „aromată” şi „indulcită” cu cafea la
nisip, ceai turcesc, baclavale şi alte „bunătăţuri” culinare de curte.
Totodată va avea loc şi o mică expoziţie de instrumente
din perioada vizată şi o expoziţie de lucrări literare aparţinătoare
Principelui Dimitrie Cantemir – contemporan al domnitorului Constntin
Brâncoveanu.
La eveniment au fost invitaţi să participe membri ai
corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, ai Ambasadei Turciei, diplomaţi români,
reprezentanţi ai Institutelor Culturale de la Bucuresti, personalităţi
culturale, critici muzicali şi de artă, membri ai presei.
Adrese de contact:
Telefon: 0765251351 sau
0768557917
sau
Biroul Relaţii Publice
Muzeul Naţional al Satului
„Dimitrie Gusti”
021 317 91 03 – int. 178, 143