07.05.2014

Ziua Satului Românesc la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Bucureşti 9 – 11 mai 2014


Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Asociaţia Cele Mai Frumoase Sate din România vă invită în perioada 9 - 11 mai 2014, la programul cultural 
„Ziua Satului Românesc”, prilejuit de Ziua Europei, sărbătorită în data de 9 mai.

Evenimentul prezintă publicului bucureştean şi vizitatorilor străini frumuseţea satului românesc, oferta turistică, produsele naturale, precum şi talentele artistice ale românilor.

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor putea cumpăra produse tradiţionale de la meşterii aflaţi în curţile muzeului, produse bio şi din gastronomia tradiţională; sâmbătă, începând cu ora 13.00, vor putea urmări un program artistic, din care nu vor lipsi dansurile şi cântecele tradiţionale.

Programul evenimentului se va desfăşura între orele 9.00 – 19.00


ZIUA SATULUI ROMÂNESC                 

           

VINERI, 9 MAI  

9.00   - 19.00                        Târgul meşterilor populari

12.00  -  14.00                      Atelier de creaţie
                                           Icoane pe sticlă – Stela Costache – Bucureşti

14.00  - 15.00                       Poveste de pe Olt!
                                                Ansamblul folcloric Doina Oltului – Slatina, Olt
                                           Director Costinel Alecsandrescu
                                                                                                                         Scena Dumitra

SÂMBĂTĂ, 10 MAI 

9.00   - 19.00                        Târgul meşterilor populari

12.00  -  14.00                      Atelier de creaţie
                                           Încondeiat ouă – Valeria Fercal – Paltinu, Suceava

12.00 – 13.00                       De sus, din Bran, cu voie bună!
                                          Ansamblul folcloric Zestrea Branului – Bran, Braşov

13.00 – 14.00                       Suită de dansuri populare româneşti
                                                Ansamblul folcloric Muguraşii Cumpenei – Cumpăna, Constanţa

                                                Un cântec şi un dans de ghiocel în mai ...
                                                Ansamblul Folcloric al Comunităţii turce Kardelen – Cumpăna, Constanţa
                                           (Prima parte)
                                          

16.00 – 17.00                       Suită de dansuri populare româneşti
                                                Ansamblul folcloric Muguraşii Cumpenei – Cumpăna, Constanţa

                                                Un cântec şi un dans de ghiocel în mai ...
                                                Ansamblul Folcloric al Comunităţii turce Kardelen – Cumpăna, Constanţa
                                                                                                                                                                Scena Dumitra
                                            (Partea a doua)

DUMINICĂ, 11 MAI 

9.00   - 19.00                        Târgul meşterilor populari

11.00 – 14.00                       Cupa Regelui la oină - ediţia a II-a.
                                                           
                                           Standuri cu produse meşteşugăreşti.
                                           Meciuri de oină.       
                                           Stadionul de Rugby “Arcul de Triumf” - Intrare liberă
PARTENERI               – Asociaţia Cele mai frumoase sate din România
                                    Asociaţia BIO România
                                      - Asociaţia Naţională de Turism Rural  şi  Cultural  (ANTREC)