28.05.2014

Ziua internaţională a copilului la Muzeul Satului 31 mai 2014 - 1 iunie 2014



Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, în parteneriat cu Piticlic, 9cărţi şi Clubul Sportiv Olimpic Triumf, vă invită în perioada 31 mai – 1 iunie 2014, la Ziua internaţională a copilului, eveniment dedicat celor mici şi foarte mici.

Copiii de toate vârstele, părinţi şi bunici cu suflet de copil, sunt invitaţi să sărbătorească împreună Ziua copilului la Muzeul Satului, între orele 10:00 – 18:00, unde vor avea parte de multe surprize, distracţie, magie, jocuri şi diverse ateliere de creaţie – icoane pe sticlă, podoabe populare – dar şi grădinărit – cu Asociaţia Bio România, numeroase concursuri interactive cu premii atractivedansuri şi teatru pentru copii.  Veţi avea parte de numeroase spectacole, cu numeroase genuri de dans: popular, internaţional, modern; demonstraţie de karate şi cântece variate.

De asemenea, vă invităm la vernisajul expoziţiei Satul din sufletul copilului, expoziţie în care sunt prezentate desene, picturi şi grafică realizate de copii şi o Paradă a costumelor de serbare, fiind invitaţi cu drag, să participe şi copiii din public.

În aceste zile, pe uliţele Muzeului Satului vă veţi întâlni cu mascotele Piticlic, veţi putea achiziţiona diverse produse destinate celor mici – soft-uri educaţionale şi cărţi de poveşti - şi veţi putea să gustaţi şi să cumpăraţi suprize dulci şi aromate. 

Aşadar…La plăcinte înainte, dar şi la turtă dulce, produse bio, podoabe populare, păpuşi şi jucării şi…multă, dar foarte multă distracţie.

Bilet de intrare:
Adult – 10 lei, Pensionar – 5 lei, Elev, Student – 2,5 lei.

Program 31 mai – 1 iunie 2014 

Sâmbătă, 31 mai       
11.00 – 13.00 Ateliere de creaţie:
  • Icoane pe sticlă, Coordonator – Ileana Ometiţă     (Biserica Dragomireşti)
  • Podoabe populare, Coordonator – Raluca Pascaru     (Gospodăria Chiojd)
10.00 – 19.00   La plăcinte... înainte!  - turtă dulce, plăcinte, produse BIO
        Meşteri populari - podoabe populare, păpuşi, jucării.

GALERIA COPIILOR
EDIŢIA A – III – A

Duminică, 1 iunie    
10.00 – Bun venit copilărie!    
10.15 – Prezentare concursuri    
10.20 – Dans popular – Cârligelul din Vlaşca - Grădiniţa Roşu, Bucureşti    
10.30 – Dans internaţional – Grădiniţa nr. 170, Bucureşti     
10.40 – Dans popular şi demonstraţie de Karate – Grădiniţa nr. 198, Bucureşti     
11.00 – Cântece şi dansuri – Grădiniţa Nicholas, Bucureşti     
11.20 – Dans popular – Grădiniţa nr. 274, Bucureşti     
11.30 – Ciuleandra şi melodii instrumentale – Grădiniţa nr. 273, Bucureşti     
11.40 – Dans şi melodii instrumentale – Grădiniţa Nicholas, Bucureşti      
12.00 – Cântece şi dansuri – Grupul vocal JOYO STARS, Bucureşti     
12.30 – Vernisaj expoziţie - Satul din sufletul copilului - desene, pictură, grafică       
Premiere concurs de desene Satul din sufletul copilului   
13.30 – Dans modern şi majorete - Olimpic Triumf      
13.45 – Invitaţie la ateliere, concursuri    
14.00 – Parada costumelor pentru serbare – cu participarea copiilor din public    
14.30 – Concursuri PitiClic şi 9CArti   
15.00 – Concursuri AVON România si TINY   
15.30 – Extragere câştigători tombolă    
16.00 – Concursuri 
16.30 – Teatru – Grădiniţa Colţ de Rai, Bucureşti    
16.45 – Parada costumelor pentru serbare    
17.00 – Liber la distracţie pe scenă, poze cu mascote şi diverse concursuri.     

11.00 – 13.00  Plantăm cu veselie în Grădina BIO a copiilor                
Parteneriat - ASOCIAŢIA BIO ROMÂNIA

10.00 - 19.00   La plăcinte... înainte!  - turtă dulce, plăcinte, produse BIO         
       Meşteri populari - podoabe populare, păpuşi, jucării.