Arta populară în viaţa cotidiană

Interior de casa

Arta populară în viaţa cotidiană

     Interiorul casei este spaţiul în care femeia dispune de modul de aranjare, de repartizarea mobilierului şi obiectelor de uz, spre deosebire de curte şi construcţiile economice considerate un spaţiu masculin.

      Intrând într-o casă, constaţi existenţa a trei centre de greutate: colţul cu vatra sau soba, care oferă sursa de căldură, posibilitatea pregătirii hranei şi în trecut, fiind şi sursă de lumină; colţul amenajat pentru odihnă, în care se află patul situat în apropierea surselor de căldură; colţul cu laviţele şi masa, deasupra căruia sunt icoanele, un colţ consacrat ospitalităţii.

     În legătură cu funcţia de adăpost, dotarea interiorului este diferită în zonele de munte cu climă rece faţă de cele de la câmpie cu climă mai caldă.

     Fiecare din aceste „centre” are o anumită semnificaţie. Locul vetrei a fost o vreme îndelungată un spaţiu sacru, datorită focului purificator. Aici năşteau femeile şi aveau loc anumite ritualuri, aici se reunea familia în jurul mesei, la lumina focului torceau şi ţeseau femeile în lungile nopţi de iarnă. Focul era atât de preţios, că nu trebuia dat din casă.

    Colţul cu patul asigura intimitatea cuplului, dar şi căldura, datorită numeroaselor categorii de ţesături din lână folosite ca aşternut sau pentru învelit. Patul putea să fie şi loc de reprezentare, datorită numeroaselor categorii de ţesături aflate în jurul său şi a lăzii de zestre cu teancul de covoare şi perne aşezate deasupra. Într-unele sate din Transilvania, în casele cu o cameră destinate oaspeţilor, se întâlnea şi un „pat de păradie” folosit exclusiv pentru etalarea ţesăturilor şi a persoanelor. În forma cea mai veche, mobilierul simplu şi funcţional era lucrat în gospodărie sau de meşteşugari locali, fiind compus din laviţe aşezate în jurul camerei, adesea fixate între bârnele pereţilor sau compuse dintr-o scândură cu patru picioare înfipte în pământ. Lăzile de zestre frumos decorate cu crestături, ca şi dulapurile pentru vase, au fost lucrate din scânduri cioplite, încheiate în cuie de lemn şi îmbinate una în alta, în nut şi feder (Nut si feder = sistem de îmbinare a doua piese (din lemn) care constă în introducerea unei proeminenţe fasonate, aflată pe una din feţele primei piese, în ulucul de pe faţa corespunzătoare celei de-a doua piese). Pe măsura trecerii timpului, au început să se folosească mobile lucrate dulghereşte, încheiate la colţuri în „coadă de rândunică”, simple sau decorate prin pictare. Spaţiul restrâns al caselor vechi a determinat dispunerea mobilierului în jurul camerei, folosirea poliţelor fixate la grinda meşter sau deasupra laviţelor. O bară montată în apropierea plafonului servea, în unele zone, iniţial pentru uscat hainele, ulterior pentru prezentarea costumelor de sărbătoare şi a diferitelor categorii de ţesături specifice-cergi, covoare, feţe de masă etc. Interiorul locuinţei uimeşte prin bogăţia ţesăturilor viu colorate care ocupă pereţii, paturile, laviţele, mesele, toate realizate în gospodărie. Cromatica armonioasă şi caldă creează o impresie de confort în ciuda spaţiului restrâns şi a simplităţii mobilierului.

("Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti" - Dr. Georgeta Stoica - Etnolog)

MNSDG