Habitatul, leagăn de cultură şi civilizaţie

Gospodaria Stanesti

Habitatul, leagăn de cultură şi civilizaţie

   Aşezările rurale tradiţionale poartă amprenta unei nobleţi naturale. Ele au fost timp de secole păstrătoarele culturii materiale şi spirituale autohtone, cele care au preluat şi integrat elemente de cultură alogene, au creat, au inventat, s-au adaptat permanent la condiţiile istorice şi social economice.

   Deschisă astăzi întregii Europe prin comunicaţii modernizate, România constituie un punct de atracţie prin monumentele sale înscrise în Patrimoniul Universal, prin aşezările rurale cu un specific inconfundabil, prin frumuseţea Deltei Dunării, prin bogăţia păsărilor şi animalelor sălbatice.

    Patromoniul arheologic, religios, arhitectural, artistic, tehnic, manifestări folclorice autentice, mediu ambient încântător, meşteşuguri tradiţionale, totul se mai conservă în anumite sate din România.

     Preocuparea omului pentru construirea unui adăpost, un acoperiş, care să-l ocrotească de intemperii sau de fiarele sălbatice, l-a determinat să găsească cele mai diferite soluţii. Depăşind faza adăposturilor naturale - peşteri, scorburi etc.- omul a început să construiască mai întâi colibe, apoi case. Oamenii s-au îndreptat către materialele avute la îndemână, au inventat şi au perfecţionat permanent tehnici şi tehnologii, au umanizat spaţiul.

Înfăţişarea monumentelor reprezentative din Muzeu relevă faptul că arhitectura este unul din cele mai complexe aspecte ale creaţiei populare. Ea ilustrează inventivitatea, preocuparea pentru confort, grija pentru aspect ş.a.

      Construcţiile din mediul rural sunt, prin natura lor, ecologice. Secole de-a rândul s-au folosit în exclusivitate materiale oferite de mediul natural: lemn, lut, piatră, stuf, paie etc. Întrebuinţarea lor îndelungată a condus la cunoaşterea proprietăţilor materialelor, la perfecţionarea tehnicilor, la găsirea celor mai diverse forme de întrebuinţare.

      Pădurile întinse, de nepătruns, descrise de cronicari, care acopereau o mare parte a teritoriului României, au oferit locuitorilor materiale de construcţie din belşug, adăpost în perioade de restrişte, posibilitatea de a se încălzi şi a prepara hrana. Aceasta explică de ce meşteşugul prelucrării lemnului s-a impus  ca unul dintre cele mai importante. Uneltele descoperite în săpăturile arheologice din perioada neolitică, din epoca bronzului sau a fierului, demonstrează că meşteşugul este foarte vechi. Tehnica de construcţie din bârne dispuse orizontal, foarte răspândită pe teritoriul României, era cunoscută din perioada pre-romană. Pe tot parcursul Evului Mediu, până în sec. al XVII-lea, lemnul a fost utilizat pe scară largă atât la construcţiile modeste, cât şi la cele monumentale. În aşezările de câmpie, alături de lemn s-a folosit lutul ca material de construcţie sub diferite forme.  În zonele în care piatra a fost la îndemână, a fost folosită în combinaţie cu lemnul.

În lume, numai 8% din teritoriu şi construcţii sunt amenajate de arhitecţi; restul este rezultatul unei acumulări spirituale umane, transmisă peste secole, exprimată în forme specifice, constituind ceea ce numim astăzi arhitectură tradiţională.

("Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti" - Dr. Georgeta Stoica - Etnolog)