Sâmbătă, 11:00 – 13:00 - INDIA: culoare, sunet, emoție – vernisaj expoziţie de fotografie (Florin Ghindă)
„Freamătul
continuu al străzilor, veșnicul bazar în care e cufundat orașul,
buzele însângerate de la tutunul mestecat cu spor, mustățile încă
aburinde de la masala mult prea picantă, pixurile prăfuite de la
cămășile colorate, inelele de la picioarele femeilor urmate de cel
putin 3 copii și sunetul veșnic prezent de păsări tropicale
dospit cu incantațiile hinduse și rugăciunile musulmanilor…”
(Despre India, Florin Ghindă)
Despre oamenii
care vizitează India un fotograf american spunea că se împart în
două mari categorii: o parte care cu siguranță NU vor să mai auda
în viața lor de India și o parte care se vor întoarce mereu…
Sunt Florin Ghindă
și fac parte din categoria celor care se vor întoarce mereu în
India. Te invit într-o călătorie fotografică cu emoție și
culoare în cadrul festivalului „Namaste India”, sămbătă,13
octombrie 2012 la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“
Bucureşti.
Sâmbătă,
ora 11:00 - Un sari în căutarea culorilor sale (Mona-Silvia
Timofte)
Aţi văzut
vreodată un saree de aproape? Dar materialul, i l-aţi pipăit
vreodată? Ştiţi oare cum reuşesc indiencele să îl îmbrace fără
să folosească niciodată aţe, ace sau curele?
„Un
saree în căutarea culorilor sale” este un program
creativ-educativ pentru copii care îşi doreşte să îi aducă mai
aproape de fascinanta lume a Indiei şi a costumelor purtate în
această ţară, învăţându-i să descopere singuri secretele şi
poveştile saree-urilor indiene. Împreună cu Mona-Silvia Timofte,
copiii vor afla povestea ţesătorului care şi-a împletit singur
visele într-un singur saree şi vor vedea cum arată acest costum
când e desfăcut, cum este decorat, brodat sau pictat şi cum se
îmbracă fără nicio cusătură sau ac de siguranţă. Astfel, cei
mici vor putea pipăi şi studia îndeaproape un saree autentic,
fiind încurajaţi să pună cât mai multe întrebări despre ceea
ce văd şi să îşi construiască propriile poveşti.
Împreună vom
pune mâna pe materialul saree-ului şi îl vom întinde cât e de
lung, îi vom căuta şi îi vom învăţa culorile, ne vom juca
desenând pe cartoane modele pentru propriul nostru costum, apoi vom
picta împreună direct pe pânză bordurile, motivele decorative şi
pall-ul unui saree.
Dacă vreţi să
aflaţi ce este un pallu şi cum sunt aşezate pe materialul unui
saree modelele ce îl decorează, cum putem imprima decoruri
complicate direct pe material, vă aşteptăm să experimentaţi şi
să învăţaţi cu noi câte un pic despre fascinantul şi
misteriosul saree indian.
Mona-Silvia
Timofte, absolventă a Wimbledon School of Art cu o specializare în
ceramică şi masterand al Centrului de Excelenţă în Studiul
Imaginii, este în prezent colaborator al Muzeului Naţional de Artă
al României şi al Operei Naţionale Bucureşti. Atât la muzeu cât
şi în cadrul ONB, elaborează proiecte de educaţie non-formală şi
documentează şi susţine programe educative pentru copii şi
adolescenţi. Cel mai mult îi place să “traducă” pe înţelesul
copiilor ceea ce aceştia văd în galeriile muzeului sau pe scena
Operei, arătându-le legătura dintre artele plastice şi
spectacolul liric cu universul lor cotidian.
A intrat de mică
în contact cu cultura indiană datorită numeroaselor călătorii
făcute de tatăl său în India, rămânând fascinată de culorile
puternice, exotice şi motivele decorative elaborate de pe costumele
pe care le primea cadou. Primul său saree a contribuit la această
pasiune şi la interesul pentru modă şi mode, ajungând să susţină
cursuri despre istoria modei şi a costumului dar şi despre
antropologia modei la Fundaţia Calea Victoriei.
Sâmbătă, ora 12:00 - Lansare de carte “Maitreyi Devi – Mac Linscott Ricketts. Corespondenţă (1976-1988)“ (Editura “Casa Cărţii de Ştiinţă”)
Publicul din
România va putea citi, în premieră, scrisorile despre Mircea
Eliade schimbate între Maitreyi Devi şi profesorul american Mac
Linscott Ricketts. Ele conţin şi detalii despre viaţa
„personajului” Maitreyi Devi, dar şi amănunte referitoare la
perioada în care Mircea Eliade s-a aflat la studii în India.
Scrisorile redau sentimentele amestecate ale femeii care l-a inspirat
pe Eliade şi detalii surprinzătoare despre revederea celor doi
(Maitreyi şi Eliade), ce a avut loc la Chicago, în 1973.
Volumul se
adresează tuturor celor interesaţi de Eliade şi Maitreyi, celor
atraşi de poveştile de dragoste şi de misterul Indiei, în cele
din urmă. Au, însă, o importantă valoare documentară, deoarece
din ele aflăm câteva detalii despre omul Eliade, aşa cum, poate,
nu ni-l imaginam. Scrisorile i-au fost puse la dispoziţie de
profesorul american Mac Linscott Ricketts, fost student, discipol şi
biograful american al lui Eliade. Citind cartea care urmează să
apară în librării în toamnă, fanii romanului Maitreyi vor
descoperi că Maitreyi a fost mai mult decât un simplu personaj. “Nu
vor fi dezamăgiţi deloc, ci, dimpotrivă, îşi vor da seama că
Eliade i-a făcut, poate, o nedreptate prezentând-o aşa cum a
făcut-o. Maitreyi merita mai mult”, este de părere Mihaela
Gligor. Cercetătoarea clujeancă i-a cunoscut şi pe membrii
familiei lui Maitreyi. A discutat îndelung cu nora şi fiul ei.
Scrisorile completează detaliile “intime” ale romanului lui
Eliade. Ele redau foarte bine sentimentele femeii Maitreyi.
Citindu-le, avem şi cealaltă parte a poveştii”
Când am primit şi
citit prima dată scrisorile, am fost supărată pe Eliade. Nu s-a
comportat tocmai onorabil faţă de o femeie care l-a iubit.
Societatea indiană e diferită de a noastră. Au alte valori.
Respectul e foarte important la ei, iar scriind romanul Maitreyi,
Eliade a cam încălcat toate regulile societăţii indiene pe care,
sunt sigură, că a iubit-o”, dezvăluie cercetătoarea.
Cine a fost
Maitreyi Devi? Fiica la fel de celebrului ei tată, Surendranath
Dasgupta, profesor de filosofie la University of Calcutta, cu studii
doctorale la Cambridge şi autor al celor cinci volume de istorie a
filosofiei indiene, A History of Indian Philosophy, Maitreyi Devi a
primit o educaţie aleasă. Fire sensibilă, scrie poezii încă din
copilărie. Primul volum de versuri i-a apărut pe când avea doar 16
ani, fiind prefaţată de Rabindranath Tagore. De altfel, pe lângă
cele patru volume de poezie scrise de-a lungul timpului, cele opt
lucrări despre viaţa şi opera Guru-lui său, Rabindranath Tagore,
Maitreyi a scris cărţi de filosofie sau cu tentă socială şi, de
asemenea, cărţi de călătorie. Pentru Na Hanyate, romanul-replică
la povestea lui Eliade, Maitreyi Devi a primit, în anul 1976,
Sahitya Akademi Award, cea mai importantă distincţie din partea
Academiei de Litere Indiene. Poetă, eseistă, prozatoare, Maitreyi
Devi a fost una dintre cele mai remarcabile femei pe care le-a dat
Bengalul. Inteligentă, plină de viaţă, mereu în slujba
celorlalţi, Maitreyi Devi a fondat, în 1964, Council for the
Promotion of Communal Harmony şi a fost vice-preşedinte al
All-India Women’s Coordinating Council. A înfiinţat, şi pentru
mulţi ani a condus, un orfelinat ce avea ca prim scop declarat
ajutorarea şi educarea copiilor din zona Calcuttei şi a celor
rămaşi în India (Bengal) ca urmare a separării Bangladeshului
(Pakistanul de est) de Pakistan în 1971. Ea s-a născut la 1
septembrie 1914 şi a murit în 1990, cu patru ani după moartea lui
Mircea Eliade, pe care l-a cunoscut în 1929.
Mihaela Gligor
este absolventă a Facultăţii de Filosofie (2001) din cadrul
Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, unde a urmat şi un
program de Studii Aprofundate de Filosofia Umanului (2002). Doctor în
Filosofie al aceleiaşi Universităţi cu o teză despre Mircea
Eliade şi extrema dreaptă românească (2006). În prezent, ea este
este cercetător ştiinţific gradul III la Academia Română,
Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Istorie “George Bariţiu”,
Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Colectivul de Filosofie.
Sâmbătă, ora 12:30 - Lansare de carte „De la Durga puja la lumea lui Kalidasa. Emisiuni radiofonice.” de Amita Bhose. (Ed. „Cununi de Stele”)
În anii 1990 și
1991, la Radiodifuziunea Română, între orele 9:00 și 10:00,
alături de glasul cu un dulce accent moldovenesc al realizatorului
emisiunii Răspundem ascultătorilor, Emil Burlacu, se auzea,
uneori, pentru câteva minute, o altă voce, „melodioasă, în
alto, sigură, cu grijă în rostire, dar nicidecum alterată de
ostentație”, după cum avea s-o caracterizeze gazda sa. Vocea
Amitei Bhose. După 20 de ani, aceste emisiuni sunt reunite în
cartea cu titlul de mai sus, sugerând un periplu indian.
Temele abordate în
cadrul rubricii se referă cu precădere, la mitologie,
religie, filosofie, istorie, literatură, folclor. În anii aceia
postrevoluționari, când internetul nu exista, vocea Amitei Bhose
pătrundea direct în sufletele românilor, aducându-le India
aproape.
Într-un limbaj
accesibil, Amita Bhose făcea ca orice ascultător să poată închide
ochii și să călătorească împreună cu domnia-sa pe străzile
Calcuttei natale sau pe câmpiile Bengalului, la sărbătorile
prilejuite cu ocazia Zilei zeiței Durgā, a zeiței înțelepciunii
și artei, Sarasvatī. Ascultătorul îl cunoștea apoi pe cel mai
mare yoghin al Indiei – Ramakrishna Paramhamsa sau pe Swami
Vivekananda, afla semnificațiile termenilor„ dharma” și
se lămurea ce înseamnă atât de invocata „karma”.
Descoperea că Eminescu și Tagore au gândit aproape la fel
deși nu s-au întâlnit niciodată, cucerea lumea împreună cu
Buddha, prințul din neamul Śākya. Privea și el norii de pe cer și
asculta istoria lui Kālidasā și a nemuritorului său poem Norul
mesager. Copilărea o dată cu Kṛṣṇa și trăia cea mai
frumoasă poveste de dragoste indiană – dintre Radha și Kṛṣṇa.
Descoperea avatarii zeului Viṣṇu dar și cum a pătruns
spiritul creștin în spiritualitatea indiană. Vizita lui
Tagore în România era, clar un eveniment al sfertului de secol XX
dar și prezentul se manifesta neașteptat și violent – asasinarea
lui Ragiv Gandhi. Eposul indian Mahābhārata, cu cunoscutul său
poem filosofic Bhagavad-gītā, tradus cu măiestrie de Sergiu
Al-George nu avea cum să lipsească din evocările domniei sale.
Iar dincolo de toate aceste teme era timbrul vocal ce dezvăluia
sufletul. Un timbru cald, melodios, al povestitoarei-scriitoare
implicate emoțional în evocare: „Zilele acestea am fost furată
de nostalgie. Amintirile ţării se împleteau în mod firesc cu cele
ale copilăriei. Mă uitam la cerul senin, tomnatec al Bucureştiului,
şi mă plimbam, cu gândul, pe câmpiile Bengalului. Vântul unduia
prin lanurile de orez, pline cu spice verzi. Roiuri de albine
zumzăiau deasupra lacurilor încărcate cu lotuşii albi şi roşii.
Plantele gingaşe de kaṣ împodobite cu flori albe se legănau.
Iarba umezită de rouă era împrăştiată cu flori albe de ṣefali,
asemănătoare celor de castan. Păsările cântau în cor. Şi eu –
întoarsă la vârsta bucuriei şi a inocenţei, fredonam un cântec
al toamnei şi culegeam flori în poala sariului meu.”
Prezintă: Ileana
Ratcu, fiica lui Emil Burlacu, realizatorul emisiunii „Răspundem
ascultătorilor”, Elena Andronache, Carmen Mușat-Coman – foste
studente ale Amita Bhose.
Sâmbătă,
ora 13:00 - Workshop de Dans Bharatanatyam (Reena Singh)
Bharatanatyam este
cel mai vechi şi cel mai popular dintre toate stilurile de dans
clasic indian. Se spune că însuşi Brahma i-a încredinţat
înţeleptului Bharata responsabilitatea de a aduce muritorilor
această artă. Bharata împreună cu un grup de gandharva şi
apsaras (fiinţe celeste) au prezentat acest dans în faţa zeului
Shiva.
Bharatanatyam a
existat în temple ca o ofrandă, o venerare adusă zeilor. În
stil şi substanţă, în ceea ce priveşte precizia şi perfecţiunea
mişcărilor, Bharatanatyam este liderul absolut al tuturor
formelor de dans clasic indian: Odissi, Kuchipudi,
Kathak, Mohiniyattam, Kathakali.
Atunci când este
dansat pe muzică Karnatică (muzica specifică sudului Indiei),
precizia matematică a dansului Bharatanatyam este echivalentă cu
cea a măsurilor muzicii Karnatice. Muzica şi dansul se
contopesc într–un tot unitar ce oferă privitorului o încântare
iniţial destinată doar zeilor.
Fie că este un
pasaj din Ramayana sau Mahabharata dansul indian ne spune o poveste,
fiecare gest (mudra) are o semnificaţie unică pentru toate
dansatoarele (el poate reprezenta un obiect, un animal, o
plantă, un sentiment sau chiar un zeu). Succesiunea acestor
mudra se desfaşoara ca intr-un film de pantomimă, dansatorul putând
întruchipa pe rând mai multe personaje.
Sâmbătă, ora 13:00 – „Cum să ne trăim viaţa” – sănătate, nutriţie, principii din tradiţiile Ayurveda şi Yoga (Mru Patel)
Mru Patel,
antreprenor de succes în domenii precum imobiliare, sănătate și
wellness, dezvoltare personală și angel-investment va vorbi despre
principii holistice de viaţă, sănatate şi nutriţie din
perspectiva tradiţiilor indiene Ayurveda şi Yoga.
Patel este om de
afaceri, absolvent de Cibernetică la Brighton University, activ în
România ca preşedinte al fondului de investiţii European Property
Investments. Este indian de origine, crescut în Kenya. Bunicii săi
au migrat în Africa la sfârşitul anilor 1800, odată cu zecile de
mii de muncitori din India Britanică aduşi atunci pentru
construirea căilor ferate de la Mombasa către Kisumu. S-au stabilit
acolo ca oameni de business, aşa cum au făcut cei mai mulţi dintre
comercianţii indieni, care au văzut o oportunitate economică în
dezvoltarea ulterioară a Kenyei.
Mru a învăţat
de mic să se orienteze. L-a inspirat modelul tatălui său – al
cărui business a trecut de multe ori prin suişuri şi coborâşuri
– omul s-a readunat de fiecare dată şi a luat-o de la capăt. „Să
te ridici ori de câte ori cazi, să te reorientezi, să te
realiniezi şi să devii mai puternic, iată o mare calitate.“
Tatăl său era un om echilibrat, care l-a învăţat că banii nu
sunt totul. Mru e implicat în România în acţiuni caritabile, pe
principiul că dacă obţii un câştig e bine să dai ceva înapoi
comunităţii.
Pentru el o minte
puternică deţine controlul asupra tuturor aspectelor din viaţă. O
persoană puternică are un spirit şi un mental sănătos, influenţă
socială şi o situaţie financiară solidă.
Raymond Aaron,
unul dintre mentorii săi, obişnuia să spună: eşti aşa datorită
atitudinii tale pozitive şi eustresului (acel tip de stres cu efecte
pozitive asupra organismului). Într-un centru de Yoga din India, un
alt mentor i-a explicat că starea bună de sănătate se datorează
faptului că nu îşi face probleme legate de trecut şi că
preocupările sale sunt legate mai degrabă de planurile de viitor.
„Lucrurile se întâmplă pur şi simplu. Am învăţat să mă
îngrijorez mai puţin. Nu mai stau să analizez cine, ce a zis, cine
ce a făcut. Nu poţi schimba trecutul, aşa că cel mai bine este să
uiţi şi treci mai departe.“ Meditaţia şi Yoga îl ajută să nu
se descurajeze când întâlneşte obstacole. „Mă ajută să
activez diferite părţi ale minţii şi în felul în care gândesc,
mă ajută la concentrare sau la felul în care acţionez.“
Patel priveşte
viaţa în manieră holistică şi îi încurajează şi pe ceilalţi
s-o facă. „Iau întotdeauna o foaie de hârtie şi întreb: cum
vrei să arate viitorul? Care este traiectoria de la A la B?“
Călătoria va arăta aşa şi aşa şi va include diferite scenarii
de tipul „dar dacă“. Unii le numesc borne, el le numeşte
garduri, ca în concursurile de atletism. În cazul gardurilor, nu
trebuie să te opreşti ca după fiecare bornă şi să sărbătoreşti:
am trecut de borna A, ura! ci mai degrabă rămâi alert pentru
următorul gard. Dacă apare ceva pe neaşteptate şi te îndepărtezi
de ţelul tău şi te întrebi: Ce e de făcut? În 99% dintre cazuri
vei găsi o soluţie, o cale de ieşire din blocaj dacă eşti
hotărât să ajungi în punctul B. Dacă nu eşti determinat, vei
găsi scuze şi vei amâna totul pentru mâine. Patel a făcut
exerciţiul mersului pe cărbuni încinşi şi spune că iniţial
mintea se blochează pentru că nu poate crede că un om poate face
asta, dar dacă îţi focalizezi corect mintea şi te gândeşti că
vei trece dincolo, devine foarte uşor. Totul se rezumă la cum
lucrezi cu mintea ta şi cum treci de garduri, ziduri şi alte
blocaje.
Sâmbătă, ora 14:00 - Importanţa şi rolul cărţilor în procesul de cunoaştere spirituală (Yogeshvar Karthik)
Suntem în
căutarea sensului vieţii, tineri sau vârstinici. Toţi ne dorim o
viaţa frumoasă, fără probleme, fără evenimente de natură să o
perturbe. În căutarea noastră avem nevoie continuu de surse noi de
cunoaştere şi de învăţare. Tot ceea ce am învăţat până
acum, fie am descoperit prin experienţă directă, fie datorită
unui mentor, de ce nu, datorită unei cărţi ce a reuşit să ne
impresioneze şi lumineze. Când ne gândim la cât de rapid
trece uneori viaţa şi cât de prinşi suntem în rutina zilnică,
ne mai rămane atât timp cât ne-am dori pentru a citi? Presaţi de
timp, este important să prioritizam cărţile pe care alegem să le
citim. E important să descoperim sursele corecte de îndrumare.
Trăim vremuri moderne, dinamice, cu zeci de apariţii editoriale noi
în fiecare zi. Şi totuşi există cărţi care ne-ar putea răspunde
la întrebări fundamentale despre viaţa scrise acum sute sau mii de
ani.
Cât de relevantă
mai este învăţătura transmisă de marii maeştri şi gânditori
din trecut, reprezentanţi ai marilor tradiţii spirituale? Cât de
relevante mai sunt scripturile sacre pentru omul modern de astăzi şi
care este contextul corect pentru a le studia?
Prin acest
eveniment, Editura Herald va încerca să ofere un răspuns acestor
întrebări, şi multor altora.
Yogeshvar Karthik,
învăţător în tradiţia indiană Advaita Vedanta, va fi ghidul
nostru în procesul de cunoaştere, care ne va ajuta să
conştientizăm importanţa cărţilor în dezvoltarea spirituală.
Discuţia se va purta sub forma unui dialog liber, fiind invitaţi să
adresaţi invitatului întrebările dumneavoastră.
Yogeshvar Karthik
este originar din Sudul Indiei, provincia Chennai. El facilitează
transmiterea Învăţăturii Tradiţionale a Indiei în acord cu
Tradiţia Vedantica a lui Shankara. A studiat Vedanta sub îndrumarea
lui Swami Dayananda Saraswati în Arsha Vidya Gurkulam şi Swami
Ananda Chaitanya, Yoga Vidya Ashram. Este binecunoscut în India, cât
şi în Canada, USA, Marea Britanie, Sri Lanka, Malaysia, datorită
emisiunii TV, “Yoga Kalai”, pe care a găzduit-o zilnic între
1999 – 2011. Experienţa lui în facilitarea de programe,
seminarii, întalniri pe teme spirituale, acoperă o arie largă de
auditoriu, persoane care sunt în căutarea drumului personal în
viaţă, inclusiv tineri, profesori, consultanţi de business,
producători de film, asistenţi sociali, judecători etc.
În
Romania, Yogeshvar susţine clase săptămânale de Yoga şi Vedanta,
la Studioul Anahata, şi a sustinut deja o serie de conferinţe,
programe corporate, seminarii, workshop-uri la Casa Satya, Seeds for
Hapiness, Serendipity, inclusiv în cadrul festivalului Namaste
India. Detalii despre programe aflati pe www.yogeshvar.ro
Sâmbătă,
ora 15:00 - Secretele şi poveştile saree-ului (Mona-Silvia Timofte)
Prezentare
practică a diferitelor maniere de îmbrăcare a unui saree însoţită
de o discuţie interactivă cu publicul despre istoria acestui tip de
costum. Despre saree se spune că este ceea ce aduce întreg
sub-continentul indian împreună, elementul care îi dă unitate şi
unicitate, fiind purtat de toate femeile indiferent de religie –
hinduse, musulmane sau budiste, şi indiferent de ţară sau regiune.
Maniera aproape
miraculoasă în care un dreptunghi de material de 5-6 metri, necroit
şi fără nicio cusătură, reuşeşte să îmbrace corpul femeii
indiene, fără să se desfacă, să cadă sau să o incomodeze în
activitatea zilnică, fascinează şi naşte zeci de întrebări.
Pornind de la
maniera în care este structurat şi decorat, de la simbolistica
culorilor şi de la înţelesurile ascunse ale decoraţiunilor care
împodobesc acest costum, vom învăţa împreună cum se îmbracă
şi cum se drapează un saree indian, dar şi cum se aleg modelul
nuanţa şi tiparele decorative în funcţie de ocazie şi locul în
care mergem.
Participanţii vor
avea ocazia să atingă şi să studieze îndeaproape diferite modele
de saree-uri, să se familiarizeze cu motivele decorative diferite
care le împodobesc şi să asiste la o demonstraţie de drapare a
acestui costum.
Pentru a întregi
descoperirea secretelor şi poveştilor care înconjoară acest
costum exotic, demonstraţia va fi urmată de o discuţie interactivă
cu publicul despre legendele şi istoria evoluţiei saree-ului,
despre tipurile de saree-uri şi regiunile în care acestea se
poartă, despre alte tipuri de haine purtate pe teritoriul Indiei şi
despre felul în care modă actuală reinterpretează clasicul saree.
Sâmbătă, ora 16:00 - Din culisele piesei “Maitreyi” de Mircea Eliade, regizor Chris Simion
Prima intalnire cu
Maitreyi: o ai in programa de bacalaureat ca „lectura obligatorie”.
A doua intalnire: o recitesti dupa 30 de ani si realizezi ca este mai
mult decat frumoasa poveste de dragoste dintre Mircea Eliade si
Maitreyi Devi. „Maitreyi” este o poveste care te determina sa-ti
lasi sufletul sa respire. El a scris „Maitreyi” dupa ce a
fost dat afara din casa familiei Narendra Sen. Ea a scris „Dragostea
nu moare” ca raspuns, revoltata de aparitia romanul lui si de toate
fanteziile de amor pe care le marturiseste si care o au ca personaj
central. Fiecare a transpus subiectiv ceea ce sufletul sau a trait la
o intensitate paroxistica, dincolo de reguli, prejudecati, religie,
cultura.
Spectacolul are la
baza o dramatizare dubla, realizata dupa romanul „Maitreyi” de
Mircea Eliade, cu interventii din „Dragostea nu moare” de
Maitreyi Devi. Este prima data cand aceste doua puncte de
vedere se intalnesc pe o scena de teatru.
Sâmbătă,
ora 17:00 - Spectacol de Dans Odissi (Srinwanti Chakrabarti)
Srinwanti
Chakrabarti este o reputată dansatoare indiană, coregrafă
inovatoare şi profesoară de dans, a cărei specializare este stilul
clasic de dans Odissi, pe care l-a studiat în ultimii douăzeci de
ani, conform ideologiei Gharana a gurului Kelucharan Mohapatra.
Srinwanti este fondatoarea şi directoarea artistică a Centrului de
Artă şi Cultură Srijati, din 2000, un institut de dans cu sediul
la Calcutta, care îşi concentrează activităţile de cercetare
asupra stilului de dans clasic Odissi.
Srinwanti şi-a
câştigat reputaţia atât în India, cât şi în străinătate, nu
numai susţinând spectacole de dans, ci de asemenea predând arta
dansului şi realizând coregrafii inovatoare. În prezent, ca
post-doctorandă în domeniul sociologiei, este interesată de
cursurile de terapie prin dans, menite să extindă aria de receptare
a dansului în scopuri terapeutice.
Devoţiunea,
dedicaţia şi determinarea de care a dat dovadă încă din
copilărie au făcut ca ritmul dansului Odissi să devină ritmul
vieţii ei. A susţinut nenumărate reprezentaţii de prestigiu ca
artist solo şi alături de trupa ei de dans în întreaga Indie.
Srinwanti a participat de asemenea la workshopuri, a ţinut cursuri
demonstrative şi şi-a prezentat lucrările coregrafice în India,
Anglia, Statele Unite, Canada, Italia, Belgia şi Franţa. Coregrafia
şi reprezentaţiile sale au fost deosebit de apreciate de critici de
pretutindeni. În prezent trăieşte la Paris.
Odissi (sau
Orissi) este un stil tradiţional de dans, originar din secolul I,
î.Hr. Interpretat de devadasi, în templele statului Orissa din
estul Indiei, acest stil face parte dintre cele mai străvechi forme
supravieţuitoare ale dansului indian. De-a lungul timpului, s-au
dezvoltat două şcoli ale stilului Odissi: Mahari şi Gotipua.
Mahari continuă tradiţia devadasi, conform căreia fetele se
dedicau sau deveneau „soţii“ ale zeităţilor (deva sau devi)
din templu. În tradiţia Gotipua, rolul este preluat de tineri
băieţi, îmbrăcaţi în veşminte feminine, transformare
considerată un rezultat al filosofiei Vaishnava, în Orissa
începutului de secol XVI.
Stilul Odissi
poate fi văzut ca un amestec de detalii estetice şi tehnice. Odissi
se caracterizează prin fluiditatea bustului în partea de sus
(valurile oceanului pe malurile oraşului Puri) şi graţia
gesturilor şi încheieturilor (legănarea palmelor), juxtapunându-se
mişcărilor ferme ale picioarelor (bătaia de inimă a Pământului
mamă). Formele de dans clasic indian se bazează atât pe ritm, cât
şi pe jocul actoricesc, care presupune o poveste. Dansurile ritmice
ale stilului Odissi sunt numite batu/sthayi (fundament),
pallavi(înflorire) şi moksha (eliberare). Dansurile care presupun
interpretarea unui rol se numesc abhinaya.
Temele dansului
Odissi sunt aproape în exclusivitate religioase prin natura lor, cel
mai des redând filosofia cultului Krishna. Deşi devoţiunea faţă
de Krishna este întâlnită pretutindeni în India, există anumite
teme locale care se evidenţiază. Asthapadi-urile (imnuri indiene)
poetului Jayadeva redau una dintre cele mai cunoscute teme. Deşi
încorporează variate sentimente şi mitologii, uniunea eternă
dintre Radha şi Krishna (Gita Govinda) este centrală în abhinaya,
în tradiţia dansul Odissi.
Există anumite
instrumente muzicale care acompaniază dansul Odissi. Unul dintre
cele mai importante poartă numele de pakhawaj (instrument de
percuţie, de forma unui butoi, care se ţine orizontal, astfel încât
să se poată bate la ambele capete), cunoscut de asemenea ca madal.
Este acelaşi pakhawaj folosit în partea de nord a Indiei, cu
excepţia unor minore schimbări, de pildă capătul din partea
dreaptă este un pic mai mic decât la pakhawaj-ul obişnuit. Acest
fapt necesită o tehnică care în multe feluri este mai asemănătoare
tehnicilor tabla sau mridangam. Alte instrumente, în mod comun
folosite, sunt: bansuri(flautul de bambus), manjira (chimvalul),
sitarul şi tambura.
