Muzeul Naţional al
Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 26 – 28 octombrie 2012 la Târgul de „Sfântul Dumitru”,
patronul şi protectorul acestui spaţiu de tradiţie şi spiritualitate românească.
Odinioară numit Sânmedru,
sărbătoarea Sfântului Dumitru, marchează al doilea sezon pastoral, iernatul, când
natura şi fiinţa se pregătesc de hibernare pentru a renaşte în primăvară. În opoziţie cu Sângiorzul (Sfântul Gheorghe),
care încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, Sâmedru încuie vara şi desfrunzeşte
codrul.
În cele trei zile
de sărbătoare, vizitatorii se vor putea bucura de prezenţa ansamblurilor
folclorice, a tarafurilor şi a soliştilor de muzică populară românească şi ale
etniei bulgare, precum şi de muzica de fanfară, muzica religioasă, onorurile
militare …în echipament de epocă, teatru, expoziţie de fotografie, parada costumelor
de inspiraţie populară şi o şezătoare la mijloc de zi (vineri, 26 octombrie,
ora 14.00)
Pe 27 octombrie,
graţie colaborării cu Ambasada Ciprului în România, vom găzdui un moment de
dans şi de muzică religioasă susţinute de grupuri de artişti din Cipru.
Produsele din
gastronomie tradiţională – cozonaci, plăcinte, produse din carne, brânzeturi,
turtă dulce, produse bio – miere, fructe şi legume, zacuscă, dulceţuri vor aştepta
târgoveţii atraşi de aromele de toamnă prezentate.
Meşteri populari
veniţi din toate zonele ţării vor fi prezenţi la târg cu obiectele create şi
realizate de ei, spre bucuria celor care le vor privi şi cumpăra.
Urăm un călduros
„La mulţi ani” tuturor celor care poartă numele de Dumitru, Dumitra şi le
oferim acces gratuit (pe bază de buletin) în zilele de 26 – 27 octombrie.
Deschiderea –
vineri, ora 12.00
Program – sâmbătă –
duminică – 9.00 – 18.00
Mulţumim
partnerilor şi sponsorilor:
BRD Groupe
Societe Generale
Jurnalul
Naţional, Agerpes, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Cocor
Media Channel, Şapte Seri, Calendar Evenimente, Bucharest Herald, Online
Gallery, Ziare.com
RNMR, AMALR
Mai multe
informaţii
Biroul Relaţii
Publice
021 317 91 03/
int. 178